menzilgiu sm [At: (a. 1799) ap. TDRG / V: ~zăl~, mez~, miz~ / Pl: ~ii / E: tc menzilci] (Înv) Slujitor la menzil (1).

menzilgíŭ m. (turc. menzilği). Vechĭ. Poștaș.

menzălgiu sm vz menzilgiu

mezilgiu sm vz menzilgiu

mizilgiu sm vz menzilgiu

MENZILGÍU s. m. (învechit) Slujitor la menzil. Spătarul cel mare avea sub ascultarea sa și pe căpitanii menzilurilor și pe menzilgii (sec. XVIII), ap. TDRG. Mizilgiii ce vor lua treaba ținerii menzilurilor asupră (a. 1799). ap. TDRG. Afară de 2 000 lei hotărâți. . . vor mai da menzălgii pre an 10000 lei (a. 1814). URICARIUL, I, 208, cf. ȘIO II₂, 80. – Pl.: menzilgii. – Și: menzălgiu, mezilgíu (ȘIO II₂, 80), mizilgiu s. m. – Din tc. menzilci.

MENZĂLGIU s. m. v. menzilgiu.

MEZILGÍU s. m. v. menzilgiu.