megalomanie sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~ii / E: fr mégalomanie] 1 Stare a celui megaloman (1) Si: grandomanie. 2 Stare patologică constând în obsesia măreției.

MEGALOMANIE, megalomanii, s. f. Faptul de a fi megaloman; grandomanie.

MEGALOMANIE s.f. Grandomanie. ♦ (Med.) Nebunie care constă în obsesia măririi, a gloriei, a grandorii. [Gen. -iei. / < fr. mégalomanie, cf. gr. megas – mare, mania – nebunie].

MEGALOMANIE s. f. 1. faptul de a fi megaloman (1). 2. nebunie în obsesia măririi, a gloriei, a grandorii. (< fr. mégalomanie)

MEGALOMANIE ~i f. 1) Stare patologică caracterizată prin delir de grandoare și prin delir de persecuție. 2) Orgoliu excesiv. /<fr. mégalomanie

megalomanie f. nebunia măririlor.

*megalomaníe f. (megal- din megaloman și manie). Mania de a face pe marele.

!megalomanie s. f., art. megalomania, g.-d. art. megalomaniei

megalomanie s. f., art. megalomania, g.-d. art. megalomaniei; pl. megalomanii, art. megalomaniile

megalomanie s. f. → manie

MEGALOMANIE s. v. îngâmfare.

MEGALOMANIE s. grandomanie.

MEGALO- „mare, uriaș, înalt, gigant, intens”. ◊ gr. megas, megalos „uriaș” > fr. mégalo-, engl. id., germ. id. > rom. megalo-. □ ~blast (v. -blast), s. n., globulă roșie care are un nucleu foarte mare; ~cefal (v. -cefal), adj., care prezintă megalocefalie; sin. megacefal; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., anomalie care constă în dezvoltarea excesivă a craniului; sin. megacefalie, megalocranie; ~cit (v. -cit), s. n., celulă roșie mare și anucleată, care apare în sînge în cazul anemiei pernicioase; ~cranie (v. -cranie), s. f., megalocefalie*; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., dezvoltare exagerată a degetelor; ~dermie (v. -dermie), s. f., hipertrofie congenitală a pielii; sin. dermomegalie; ~gametogeneză (v. gameto-, v. -geneză), s. f., proces de formare a macrogameților; ~manie (v. -manie), s. f., manifestare psihică morbidă, caracterizată prin obsesia grandorii, a gloriei, a puterii; ~melie (v. -melie), s. f., anomalie congenitală care constă în gigantismul unuia sau al ambelor membre superioare; ~psihie (v. -psihie), s. f., încredere exagerată în propriile sale forțe sau posibilități; ~splanhnie (v. -splanhnie), s. f., mărise excesivă a viscerelor; sin. megasplanhnie; ~splenie (v. -splenie), s. f., mărire exagerată a splinei; ~timie (v. -timie), s. f., creștere în volum a timusului; ~zaur (~saur) (v. -zaur), s. m., reptilă fosilă gigantică dinozauriană, din mezozoic, care, în mers, se sprijinea pe coadă.

MEGALOMANIE s. f. 1. Faptul de a fi megaloman (1); grandomanie. Cf. ȘĂINEANU, D. U., ALEXI, W. Creșterea pînă la hipertrofie a orgoliului, a megalomaniei, cu alte cuvinte sporirea enormă a individualismului burghez, așa cum s-a efectuat acum un veac. RALEA, S. T. II, 203. Megalomania feudală. V. ROM. aprilie 1954, 71. 2. Stare patologică manifestată prin delir, de grandoare. – Din fr. mégalomanie.