MEDUZA vb. tr. (rar) a încremeni, a împietri de spaimă, de stupoare. (<fr. méduser)

Meduza = Medusa.

MEDUZA (în mitologia greacă), una dintre cele trei Gorgone; singura muritoare. Inițial, o încântătoare tânără, a fost transformată de Atena, din gelozie sau ca pedeapsă pentru relația sa cu Poseidon, într-o ființă cu chip înspăimântător, având un cap înconjurat de șerpi și a cărui vedere împietrea pe orice muritor. Perseu i-a tăiat capul în somn, ajutat de Atena care i-a ținut scutul ei drept oglindă. Capul M. a fost fixat de Atena pe scut (egidă). Din sângele M. ucise s-a născut calul înaripat Pegas și uriașul Chrysaor.