median, ~ă [At: KRETZULESCU, A. 91/12 / P: ~di-an / Pl: ~i, ~e / E: fr médian, lat medianus] 1-2 a, av Medial (1-2). 3 a Care împarte (un corp, o figură etc.) în două părți egale. 4 sf (Fiecare} dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse. 5 sf Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse.

MEDIAN, -Ă, mediani, -e, adj. Care e așezat la mijloc, mijlociu. ◊ Linie mediană = linie care împarte o figură în două părți de mărimi egale.

MEDIAN, -Ă adj. Situat la mijloc, de la mijloc. ♦ (Mat.) Situat în mijlocul unei figuri geometrice. ◊ Linie mediană = linie care împarte o figură în două părți egale. [Pron. -di-an, pl. -ieni, -iene. [cf. fr. médian, lat. medianus].

MEDIAN, -Ă I. adj. situat la mijloc; medial; (mat.) care împarte (un corp, o figură) în două părți egale. II. s. f. dreaptă care unește un vârf de triunghi cu mijlocul laturii opuse sau un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. (< fr. médian, lat. medianus)

MEDIAN ~ă (~i, ~e) Care trece prin mijloc; care împarte ceva în două; medial. Nervura ~ă a frunzei. Linie ~ă. [Sil. -di-an] /<fr. médian, lat. medianus

median a. Anat. așezat la mijloc: vine mediane.

*medián, -ă adj. (lat. medianus, d. medium, mijloc). Situat în mijloc: linie mediană. Anat. Vine mediane, care-s la suprafața antebrațuluĭ, în număr de treĭ. S. f. Geom. Într’un triunghĭ, linia dreaptă care unește un vîrf al triunghĭuluĭ cu mijlocu laturiĭ opuse.

MEDIANĂ, mediane, s. f. Dreapta care unește unul dintre vîrfurile unui triunghi cu mijlocul laturii opuse. ♦ Dreapta care unește un vîrf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse.

MEDIANĂ s.f. Dreaptă care unește un vîrf de triunghi cu mijlocul laturii opuse. ♦ Dreaptă care unește un vîrf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. [Pron. -di-a-. / < fr. médiane, cf. lat. medianus – de mijloc].

MEDIANĂ ~e f. Dreaptă care unește vârful unui triunghi cu mijlocul laturii opuse. [Sil. -di-an] /<fr. médian, lat. medianus

median (desp. -di-an) adj. m., pl. mediani; f. mediană, pl. mediane

median (-di-an) adj. m., pl. mediani; f. mediană, pl. mediane

median adj. m. (sil. -di-an), pl. mediani; f. sg. mediană, pl. mediane

median, -nă (linia mediană).

mediană (mat.) (desp. -di-a-) s. f., g.-d. art. medianei; pl. mediane

mediană (mat.) (-di-a-) s. f., g.-d. art. medianei; pl. mediane

mediană s. f. (sil. -di-a-), g.-d. art. medianei; pl. mediane

MEDIAN adj. (rar) medial. (Poziție ~.)

MEDIAN adj. (rar) medial. (Poziție ~.)

mediană, (Md), (engl.= median) parametru statistic utilizat în analiza granulometrică și calculat pe baza curbelor cumulative. Md este diametrul median corespunzător percentilului de 50 și evident dimensiunii granulelor față de care 50% sunt mai mari și 50% mai mici.

MEDIAN, St. (An Com); Med/eanu și -ianu fam., (act.); u final provine din asimilarea cu sufixul -ianu, < subst. medean, variantă la maidan; Medienești s. 1606 (Cat mold I).

MEDIAN, -Ă adj. Care se găsește la mijloc, medial; care împarte (un corp, o figură etc.) în două părți egale. Fața posterioară prezentează pe linia mediană protuberența occipitală esternă. KRETZULESCU, A. 91/12. Două are magnetice. . . sînt legate rigid pe linia mediană. CIȘMAN, FIZ. II, 367. Petale 5, cea mediană pintenată. ONCESCU, G. 11. Decasilabul împărțit în două părți egale de cezura mediană. L. ROM. 1 959, nr. 2, 61. ◊ (Adverbial) În partea centrală și estică, bazinul Babadagului este străbătut median de valea Slava Cerkeză. GEOLOGIA, 38. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vîrf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse. Cf. DL. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vîrf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse. Cf. DL. – Pronunțat: -di-an. – Pl.: mediani, -e. – Din fr. médian, lat. medianus.