MÁXIM¹, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim²).

maxim², ~ă [At: MIRONESCU, S. A. 113 / Pl: ~i, ~e / E: lat maximus, fr maxime, maxima] 1 a (Îoc minim) Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc. Si: maximal (1). 2 sf (Spc) Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o calitate variabilă. 3 sf (Met) Centru de înaltă presiune atmosferică.

maxim¹ [At: D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 19/ Pl: ~uri / E: maximum prin apropiere de maxim²] 1-5 sn Maximum (1-5). 6 av Maximum (6).

MÁXIM¹, maximuri, s. n. (Rar) Maximum. – Din maximum (după maxim²).

MÁXIM¹, maxime, s. n. Valoarea cea mai mare pe care o poate lua o mărime variabilă; maximum.

MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj. Care are dimensiunea, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mare; foarte mare. Porni cu viteză maximă la Bujoreni să-și ia serviciul în primire. MIRONESCU, S. A. 113.

MÁXIM, -Ă adj. Cel mai mare (ca dimensiuni, ca durată, ca intensitate etc.), foarte mare; maximal. [< lat. maximus – superlativul lui magnus].

MÁXIM s.n. Maximum. // s.f. (Mat.) Valoarea cea mai mare într-un interval a unei variabile sau a unei funcții. ♦ (Met.) Centru de înaltă presiune atmosferică. [< lat., fr. maximum].

MÁXIM¹ s. n. 1. maximum. 2. (mat.) valoare a unei funcții într-un punct, mai mare decât valoarea acesteia în punctele vecine. (< fr., lat. maximum)

MÁXIM², -Ă I. adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanță deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poștală aplicată pe fața vederii și ștampila obliterantă a poștei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcții. ◊ (met.) centru de înaltă presiune atmosferică. (< lat. maximus, fr. maxime)

MÁXIM ~ă (~i, ~e) (despre dimensiuni, intensitate, durată, valoare etc.) Care constituie un maximum; în gradul cel mai înalt; maximal. /<lat. maximus, fr. maxime, maxima

Maxim (Ioan) m. eminent latinist român, originar din Macedonia, redijă împreună cu Laurian, primul proiect de Dicționar academic al limbei române (1825-1877).

maxim n. 1. cel mai înalt grad ce-l poate atinge un lucru: maximul de intensitate; 2. cantitatea, suma cea mai mare posibilă: a aplica maximul pedepsei; 3. taxă peste care e oprit a vinde o marfă: maximul zecimilor județene, legea maximului.

Maxim m. nume a 3 împărați romani cari muriră toți asasinați (237-455); sub domnia celui d’al treilea, Genseric, regele Vandalilor, coprinse și jefui Roma (455).

*máxim, -ă adj. (lat. máximus, din *mágtimus, superlativu d. magnus, mare, major, maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu minim): forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl. e (d. lat. máxima, fem. d. máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd sententia). Precept, sentență, aforizm, cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză): maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu maximum, [n. d. máximus], cel mult: o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un máximum de pedeapsă. – Și maximal (germ. maximal-).

máxim¹ adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime

máxim² s. n., pl. máximuri

máxim s. n., pl. máximuri

máxim adj. m., pl. máximi; f. sg. máximă, pl. máxime

maxim (subst.)

maxim.

MÁXIM s. v. maximum.

MÁXIM adj. 1. maximal. (Profit ~.) 2. v. culminant.

MAXIM s. maximum. (~ unei valori.)

MAXIM adj. 1. maximal. (Profit ~.) 2. culminant. (Punct ~ în desfășurarea unui proces.)

Maxim ≠ minim, minimum

suprafață de maximă inundare, (engl.= MFS-maximum flooding surface) în strat. secvențială exprimă un orizont de condensare, bogat în substanță organică, aglomerări de bioclaste, glauconit și fosfați; s.m.i. separă un eveniment regresiv de unul transgresiv.

Maxim (sec. 16), meșter zidar (maistor), constructorul bisericii bolniței m-rii Cozia (1542), unde o inscripție din pridvor îi indică numele. Bis. este unul dintre cele mai reprezentative monumente din sec. 16 din Țara Românească, dovadă a măiestriei cu care se construia în cărămidă.

MAXIM [mæksim], Sir Hiram Stevens (1840-1916), inventator american de origine engleză. Industriaș în domeniul tehnicii militare. A inventat (1883) mitraliera încărcată automat prin efectul reculului („mitraliera M.”), a perfecționat pușca automată, tunul și mitraliera grea.

MAXIM, Mihai (n. 1943, Vorniceni, jud. Botoșani), istoric român. Prof. univ. la București și Istanbul. Orientalist. Contribuții privind relațiile Țărilor Române cu Imperiul Otoman („Țările Române și Înalta Poartă”, „L’Empire Ottoman au Nord du Danube et l’autonomie des Principautés Roumaines au XVI-éme siècle. Etudes et documents”).

MAXIM, lat. Maximus superlativul lui magnus, vechiu supranume roman, luat apoiș Și ca prenume. 1. Maxim vătav (Sur IV); s. (16 B II 238); -u popa (17 B III 257). Cu afer.: Axim ard., 1726 (Paș), Maxăm, mold., 1733; Maxăn (P Bor 48). 2. Cu apoc.: Maxa f. sau b., mold., 1611 mart 20. 3. Măximești s. 4. Maxin (Syn; C Ștef; 16 A II 67); Măxin/eni și -ești ss. (Ștef); -oiu, A. (Î Div),. Cu afer. Axin, 1726, ard. (Paș). 5. Maxen (Sc); -a f. (16 A II 108); -ila f. (17 A V 277). 6. Mexana f, (Sur XI). 7. Maxîn (Bîr I). 8. Massimu, Ioan, prof., în ortogr. latinistă.

Maxim Destul de vechi la noi, Maxím este un nume cu semnificație clară astăzi, întrucît corespunde adj. maxim „cel mai mare” reprezentînd lat. maximus, forma superlativă a adj. magnus „mare”. Prenumele (sau numele de fam.) românesc reproduce lat. Máximus, cognomen vechi și foarte frecvent la romani (din acest punct de vedere o statistică recentă îl plasează pe poziția a șasea). Purtat la origine probabil de cel mai mare dintre copii (în aceeași serie încadrîndu-se Secundus „al doilea”, Quintus „al cincilea” etc.), Maximus și derivatele sale Maximinus, Maximiánus, Maxéntius etc. devin nume independente și apoi creștine, datorită cultului martirilor cu acest nume din sec. 3 – 7. Intrat în greacă, Maximus a ajuns la români prin filieră slavă. Atestat în documente din sec. 15 (în Țara Românească, la 1471 este menționată o persoană cu acest nume care trăise însă ceva mai înainte de această dată, iar la 1441, apare derivatul cu valoare toponimică Maximeni), Maxim nu a fost popular la noi, dovadă fiind numărul mic al variantelor (Maxim, Axim) cît și frecvența redusă. Dacă fem. Maxima pare nefolosit la noi, un nume mai nou dar din aceeași familie, Maximilian, are și corespondentul feminin, Maximiliana, alături de care putem menționa și recentul Maximína. ☐ Engl. Maxim, fr. Maxime, Maximilien (hipoc. Max), Maximin, germ. Maximus, Maximinus, Maximilian (hipoc. Max), it. Massimo, Massima, Massimino, magh. Maxim, Maximilian, Maximilla, bg., rus., scr., ucr. Maksim etc. ☐ Maximilian, un împărat al Germaniei și un rege al Ungariei, Maximilien Robespierre, conducător al iacobinilor și șeful Convenției în timpul Revoluției franceze; scriitorul Maxim Gorki.

CLOACĂ MAXIMĂ, principal canal de scurgere în Roma antică, construit în epoca regalității și restaurat sub August. Aflat la 5-6 m sub nivelul orașului, de formă semicirculară și placat cu tuf vulcanic, există și astăzi.

MAXIM din Hrisopolis (Mărturisitorul) (580-662), călugăr și martir bizantin. Adversar al monotelismului, a apărat, cu prețul martiriului, ortodoxia. Lucrări de controversă teologică („Răspunsuri către Talasie”, „Dialog cu Pyrrhus”), de exegeză ascetică și de liturghie, un scurt tratat „Despre suflet”, o carte de comentarii teologice („Despre câteva locuri deosebit de grele din Dionisie și Grigore de Nazianz”, cunoscută, în traducerea lui Eurigena, sub numele de „Ambigua”, aceasta din urmă foarte importantă pentru Evul Mediu).

MAXIMA DEBETUR PUERO REVERENTIA (lat.) datorăm copilului cel mai mare respect – Iuvenal, „Satirae”, XIV, 4. Părinții își îndeplinesc îndatoririle de educatori ferindu-l pe copil să vadă sau să audă gesturi sau vorbe necuviincioase.

a-și lua maxim expr. (adol.) a se supăra, a se enerva.