3 intrări

Articole pe această temă:

34 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MATRÍȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau din mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie. – Din germ. Matrize.

MATRÍȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau din mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie. – Din germ. Matrize.

matriță sf [At: VALIAN, V. / V: măt~ / Pl: ~țe / E: ger Matrize] 1 Dispozitiv în care a fost prelucrat negativul formei pe care trebuie să o aibă o piesă ce se fabrică prin deformare plastică, sub presiune Vz formă, tipar. 2 Piesă a mașinii tipografice în care este gravat sau imprimat negativul literelor sau al formelor.

MATRÍȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică, sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie.

MATRÍȚĂ s.f. 1. Unealtă în care s-a executat negativul formei care urmează să fie dată unui material prin deformare plastică sub presiune. 2. (Poligr.) Formă de turnat literele. 3. V. matrice [în DN]. [< germ. Matrize].

MATRÍȚĂ s. f. 1. unealtă în care s-a executat negativul formei ce urmează să fie dată unui material prin deformare plastică. 2. piesă a mașinii tipografice în care e gravat negativul literelor. (< germ. Matrize)

MATRÍȚĂ ~e f. 1) Unealtă folosită la modelarea prin deformare plastică sub presiune a unor materiale. 2) Formă în care se toarnă caracterele tipografice. /<germ. Matrize

MATRÍCE, (1, 4) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♦ Fig. Obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.

matrice sf [At: (cca 1580) CUV. D. BĂTR. II, 312/6 / V: măt~ (înv) mitrece, (reg) ~ică, ~ici, ~icie, met~, metricie / Pl: ~ici, ~/ E: lat matrix, -icis, fr matrice] 1 (Înv) Uter. 2 (Fig) Obârșie. 3 (Îlav) Din ~ Încă de când a fost conceput, înainte de a se naște. 4 (Ban; îf mătrice) Oaie care a fătat și dă lapte. 5 (Reg) Presupusă boală internă care se manifestă prin sterilitate. 6 (Pop; îf mătrice) Colici intestinale la nou-născuți Si: (reg) cârcel Vz plânsul-cel-rău. 7 (Reg; d. copii; îe) A avea mătrici A fi neastâmpărat. 8 (Reg) Apendicită. 9 (Reg) Hemoroizi. 10 (Reg; mpl) Reumatism. 11 (Reg) Umflătură a venelor de la mâini și de la picioare Vz varice. 12 (Trs; lpl) Furnicături prin mâini sau prin picioare, provocate de amorțeală. 13 Registru original care conține lista contribuabililor. 14 (Mat; șîs ~ de m linii și n coloane) Sistem de numere dispuse într-un tablou cu un număr de coloane și linii. 15 (Log) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 16 (Blg) Parte nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. 17 Matriță. 18 (Bot; reg) Paracherniță (Parietaria officinalis). 19 (Bot; reg) Ventrilică (Veronica officinalis). 20 (Bot; reg) Mușetel (Matricaria chamomilla). 21 (Bot; reg) Spilcuțe (Chrysanthemum parthenium). corectată

matrița vt [At: DEX / Pzi: ez / E: matriță] A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe.

MATRÍCE, (1, 2) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♦ Fig. Obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

MÁTRICE 2, matrice, s. f. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de linii sau rînduri, fiecare rînd avînd același număr de numere, aranjate în coloane.

MATRÍCE s.f. I. Organ al mamiferelor în care se dezvoltă fătul până la naștere; uter. II. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular cu un anumit număr de linii sau rânduri, fiecare rând având același număr de numere dispuse în coloane. [Var. matriță s.f. / < lat. matrix, cf. fr. matrice].

MATRIȚÁ vb. I. tr. A prelucra (un material) la forjă, în matriță. [< germ. matrizieren].

MATRÍCE s. f. 1. organ al mamiferelor în care se dezvoltă fătul până la naștere; uter. ◊ (fig.) origine. 2. substanța fundamentală a țesutului conjunctiv. 3. partea fundamentală, nediferențiată, a citoplasmei, a cromozomilor etc. 4. substanță în care este inclusă o fosilă. 5. (mat.) tablou dreptunghiular dintr-un anumit număr de linii sau rânduri dispuse în coloane. 6. (stat.) aranjament ordonat al unui ansamblu de elemente. (< fr. matrice, lat. matrix, -icis)

MATRIȚÁ vb. tr. a prelucra (un material) cu ajutorul unei matrițe. (< germ. matrizieren)

MATRÍCE2 f. log. Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. /<lat. matrix, ~cis, fr. matrice

MATRÍCE1 f. înv. Cavitate internă a aparatului genital feminin în care se dezvoltă embrionul; mitră; uter. /<lat. matrix, ~cis, fr. matrice

A MATRIȚÁ ~éz tranz. (materiale) A prelucra cu matrița. /Din matriță

matrice f. 1. Anat. unul din organele interne (la femei); 2. tipar în care se toarnă metale pentru litere tipografice, monede, medalii; 3. registru original după care s’a stabilit rolurile contribuțiunilor.

*matríce f. (lat. mátrix, -icis, mamă, origine. V. matriculă). Anat. Organu în care se face concepțiunea (mitră). Tiparu în care se toarnă literele tipografice, monetele, medaliile ș. a. Registru original după care s’aŭ stabilit rolurile contribuțiunilor. – Uniĭ zic matríță, pl. e. V. mitrică.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

matríță (formă) (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matríței; pl. matríțe

matríță s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. matríței; pl. matríțe

matríce (mat., biol.) (ma-tri-) s. f., art. matrícea, g.-d. art. matrícei; pl. matríce

matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză

matríce (mat., log.) s. f. (sil. -tri-), art. matrícea, g.-d. art. matrícei; pl. matríce

matríce (anat.) s. f. (sil. -tri-), art. matrícea, g.-d. art. matrícei

matrițá vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. matrițéz, 3 sg. și pl. matrițeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MATRÍCE s. v. geneză, naștere, obârșie, origine, proveniență.

matrice s. v. COLICĂ. CRAMPĂ. GRANAT. MITRĂ. MUȘEȚEL. PARACHERNIȚĂ. REUMATISM. SPASM. SPILCUȚĂ. UTER. VENTRILICĂ.

matrice s. v. GENEZĂ. NAȘTERE. OBÎRȘIE. ORIGINE. PROVENIENȚĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

matrice (petrogr.), (engl.= matrix) liant al rocilor detritice psefitice (conglomerate, brecii) și psamitice (→ graywacke), de natură alogenă (min. argiloase, mice, clorite, micrite carbonatice). M. formată prin acumulare sindepozițională cu clastele pe care le înglobează este o protom., cea rezultată prin alterarea și substituția clastelor instabile din p.d.v. chimic este epim., iar recristalizarea fracțiunii argiloase din protom. conduce la apariția unei ortom.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MATRÍȚĂ (< germ.) s. f. 1. (TEHN.) Unealtă alcătuită dintr-una sau mai multe părți, folosită la fasonarea unul material prin deformarea lui plastică sub presiune. Se deosebesc m. de forjat, m. de predat, m. de injectat mase plastice etc. 2. (POLIGR.) M. de linotip = m. folosită la turnarea literelor de linotip. ◊ M. de monotip = m. paralelipipedică care are gravată pe una din fețele frontale floarea literei; se folosește la turnarea literelor. ◊ M. de stereotipie = m. confecționată din carton special, pe care se imprimă forma inversă formei tipografice.

Intrare: matriță
matriță substantiv feminin
  • silabație: ma-tri-ță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • matriță
  • matrița
plural
  • matrițe
  • matrițele
genitiv-dativ singular
  • matrițe
  • matriței
plural
  • matrițe
  • matrițelor
vocativ singular
plural
Intrare: matrice
  • silabație: ma-tri-ce
substantiv feminin (F104)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • matrice
  • matricea
plural
  • matrice
  • matricele
genitiv-dativ singular
  • matrice
  • matricei
plural
  • matrice
  • matricelor
vocativ singular
plural
matriță substantiv feminin
  • silabație: ma-tri-ță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • matriță
  • matrița
plural
  • matrițe
  • matrițele
genitiv-dativ singular
  • matrițe
  • matriței
plural
  • matrițe
  • matrițelor
vocativ singular
plural
Intrare: matrița
  • silabație: ma-tri-ța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • matrița
  • matrițare
  • matrițat
  • matrițatu‑
  • matrițând
  • matrițându‑
singular plural
  • matrițea
  • matrițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • matrițez
(să)
  • matrițez
  • matrițam
  • matrițai
  • matrițasem
a II-a (tu)
  • matrițezi
(să)
  • matrițezi
  • matrițai
  • matrițași
  • matrițaseși
a III-a (el, ea)
  • matrițea
(să)
  • matrițeze
  • matrița
  • matriță
  • matrițase
plural I (noi)
  • matrițăm
(să)
  • matrițăm
  • matrițam
  • matrițarăm
  • matrițaserăm
  • matrițasem
a II-a (voi)
  • matrițați
(să)
  • matrițați
  • matrițați
  • matrițarăți
  • matrițaserăți
  • matrițaseți
a III-a (ei, ele)
  • matrițea
(să)
  • matrițeze
  • matrițau
  • matrița
  • matrițaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

matriță

  • 1. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau din mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Formă în care se toarnă literele de tipografie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

matrice matriță

  • 1. matematică Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. logică Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 4. biologie Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 5. Substanța fundamentală a țesutului conjunctiv.
    surse: MDN '00
  • 6. Substanță în care este inclusă o fosilă.
    surse: MDN '00
  • 7. statistică Aranjament ordonat al unui ansamblu de elemente.
    surse: MDN '00

etimologie:

matrița

  • 1. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • matriță
    surse: DEX '98 DEX '09