2 intrări

37 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mărtărusi v vz mărturisi

mărtirisi v vz mărturisi

mărtoresi v vz mărturisi

mărtorosi v vz mărturisi

mărturisi [At: COD. VOR. 50/11 / V: (înv) ~resi, ~tor~, ~toresi, ~torosi, ~tărusi, ~tir~ / Pzi: ~sesc / E: cf slv марто рисати , gr μαρτύρησα, (aor μαρτυρέω] 1 vt (Înv; c. i. o credință, o învățătură morală; fșa) A propovădui. 2 vt (Fșa) A declara. 3 vt (Fșa) A relata. 4 vt (Fșa) A susține. 5 vt (Spc) A face o depoziție în calitate de martor în fața unei instanțe de judecată, de cercetare Si: (îvr) a mărturi (5). 6 vt (Pex) A confirma un fapt săvârșit, văzut sau auzit Si: (îvr) a mărturi (6). 7-8 vti A arăta. 9-10 vti A demonstra. 11-12 vti A dovedi. 13 vt A recunoaște ca adevărat Si: a accepta, ci admite. 14 vt (Fșa) A manifesta (1). 15 vt (Fșa) A spune deschis, pe față, fără ocol Si: (îvr) a mărturi (7). 16 vr (Bis; pop) A se spovedi. 17 vt (D. duhovnici) A primi spovedania cuiva Si: a spovedi. 18 vt (C. i. o taină, un fapt etc.; fșa) A descoperi cuiva. 19 vt (C. i. o taină, un fapt etc.; fșa) A destăinui.

mărturisire sf [At: CHEIA ÎN. 1v/15 / Pl: ~ri / E: mărturisi] 1 (înv) Propovăduire a unei credințe, a unei învățături morale Si: (înv) mărturisit1 (1), măirturisitură (1). 2 Afirmare a unor convingeri, opinii, sentimente etc. Si: mărturiseală (1), mărturisit1 (2). 3 (Spc) Declarație făcută în fața unei instanțe de judecată, de cercetare etc. Si: depoziție, mărturisit1 (3). 4 (Pex) Confirmare, adeverire a unui fapt săvârșit, văzut sau auzit de cineva Si: (înv) mărturisit1 (4), măirturisitură (2), mărturiseală (2). 5 (Ccr) Act, document care conține o declarație, o depoziție etc. 6 Probă. 7 Indiciu. 8 (Îvr) Mărturie (17). 9 (Trs; lpl) Anunț, înștiințare publică făcută de preot în biserică, prin care se aduce la cunoștința poporului adunat logodna a doi tineri Si: strigări, vestiri Vz mărturie (19). 10 (înv) Putere de a recunoaște săvârșirea unei fapte rele. 11 (Bis) Spovedanie. 12 (Mpl) Destăinuire.

MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Depoziție făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre fapta penală sau civilă săvârșită. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara (1), a afirma, a susține ceva. Agenți ai poliției soseau gîfîind și mărturiseau că au cercetat prin toate ogrăzile și podurile vecine și n-au găsit nimic. SADOVEANU, O. VI 384. Brătulescu mărturisește că nu-și închipuia că Hrisant să ia alt drum decît cel obișnuit. POPA, V. 95. ◊ Absol. Se jură că el n-a fost de servici în noaptea aceea... precum pot mărturisi toți vecinii lui. REBREANU, R. I 99. ♦ A recunoaște, a admite. Cum auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, 158. Și mărturisesc că zestrea asta îmi făcea cu ochită. ALECSANDRI, T. I 439. ◊ Intranz. Tot nu pot înțelege, mărturisi Boldur Iloveanu, intrigat. C. PETRESCU, R. DR. 107. 2. Intranz. Fig. (Subiectul e un lucru, un eveniment, o faptă etc.) A dovedi, a proba, a arăta. Vorbele trec; vor rămînea faptele, să mărturisească pentru mine. Ele au să mă cufunde ori au să mă izbăvească. SADOVEANU, P. 19. Văzînd o căsuță tupilată și acoperită cu mușchi, care mărturisea despre vechimea ei, a bătut la poartă. CREANGĂ, P. 90. 3. Tranz. A destăinui. Îți părea bine că, la plecare, nu mărturisise și mamei hotărîrea ta. PAS, Z. I 262. Prietenii care-or să vie cu mine, îmbrăcați în irozi, mi-au mărturisit că-s tufă de parale. ALECSANDRI, T. I 76. Acum îți mărturisesc că nu mai simt acel foc. NEGRUZZI, S. I 47. Refl. Se mărturisește publicului de toate cîte le-a făcut. CARAGIALE, O. III 14. 4. Refl. A se spovedi. Las’ să mă mărturisesc. La un popă creștinesc. ALECSANDRI, P. P. 78. ◊ Tranz. Nu cumva vine la noi și popa, ca să ne mărturisească? SADOVEANU, P. M. 28.

MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. 1. Faptul de a mărturisi și rezultatul lui; mărturie, declarație, recunoaștere; depoziție (judiciară). Mărturisirea unui fapt. ♦ Destăinuire, confidență, confesiune. Prietenul meu alunecă, povestind, la mărturisiri. C. PETRESCU, S. 227. Simțea că îi apasă inima și-i vin pe buze mărturisirile. BART, E. 91. 2. Spovedanie.

A MĂRTURISÍ ~ésc tranz. 1) (lucruri știute sau bănuite, întâmplate etc.) A face cunoscut; a da pe față; a declara. 2) pop. A admite ca real; a considera ca veritabil; a recunoaște. 3) A adeveri prin fapte reale; a proba; a dovedi; a demonstra. /<sl. marturisati

A SE MĂRTURISÍ mă ~ésc intranz. 1) rel. (despre creștini) A-și recunoaște (unui duhovnic) păcatele în vederea iertării lor; a se spovedi. 2) A încredința (cuiva) o taină; a face confidențe; a se destăinui; a se spovedi; a se confesa. /<sl. marturisati

MĂRTURISÍRE ~i f. 1) v. A MĂRTURISI și A SE MĂRTURISI. 2) Declarație a unui martor în fața organelor de anchetare pentru a adeveri un lucru sau pentru a susține părerile cuiva; depoziție; mărturie. 3) Comunicare a unui gând ascuns; confidență; destăinuire. 4) Ritual creștin constând în recunoașterea păcatelor spre a obține iertarea lor; spovedanie. /v. a mărturisi

mărturisì v. 1. a depune pentru sau contra cuiva; 2. a spune tot ce a făcut sau tot ce știe: criminalii au mărturisit faptele lor cumplite; 3. a-și spune păcatele unui duhovnic.

mărturisire f. 1. acțiunea de a (se) mărturisi; 2. confesiune: măturisirea e una din cele șapte taine; 3. mărturisirea credinței, crezul sau simbolul credinței.

mărturisésc v. tr. (după martur și mgr. martyró, ar. emartýrisa, de unde și vsl. marturisati, bg. martirisvam). Declar, spun ceĭa ce cred, ce am văzut, ce am auzit saŭ am făcut: marturu a mărturisit drept, criminaliĭ aŭ mărturisit crima, îmĭ mărturisesc păcatele la preut (mă spovedesc). Declar, admit, recunosc: mărturisesc un botez întru ĭertarea păcatelor (Simbolu credințeĭ). Ascult spovedania unuĭ penitent: preutu l-a mărturisit. V. refl. Mă spovedesc, îmĭ spun păcatele.

mărturisíre f. Acțiunea de a saŭ de a se mărturisi, declarațiune, confesiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri

arată toate definițiile

Intrare: mărturisi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mărturisi
  • mărturisire
  • mărturisit
  • mărturisitu‑
  • mărturisind
  • mărturisindu‑
singular plural
  • mărturisește
  • mărturisiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mărturisesc
(să)
  • mărturisesc
  • mărturiseam
  • mărturisii
  • mărturisisem
a II-a (tu)
  • mărturisești
(să)
  • mărturisești
  • mărturiseai
  • mărturisiși
  • mărturisiseși
a III-a (el, ea)
  • mărturisește
(să)
  • mărturisească
  • mărturisea
  • mărturisi
  • mărturisise
plural I (noi)
  • mărturisim
(să)
  • mărturisim
  • mărturiseam
  • mărturisirăm
  • mărturisiserăm
  • mărturisisem
a II-a (voi)
  • mărturisiți
(să)
  • mărturisiți
  • mărturiseați
  • mărturisirăți
  • mărturisiserăți
  • mărturisiseți
a III-a (ei, ele)
  • mărturisesc
(să)
  • mărturisească
  • mărturiseau
  • mărturisi
  • mărturisiseră
Intrare: mărturisire
mărturisire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mărturisire
  • mărturisirea
plural
  • mărturisiri
  • mărturisirile
genitiv-dativ singular
  • mărturisiri
  • mărturisirii
plural
  • mărturisiri
  • mărturisirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)