12 definiții pentru martalog

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARTALOG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.

MARTALOG, martalogi, s. m. (Mai ales la pl.) Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”.

martalog sm [At: (a. 1715) ARHIVA R. II, 42/1 / V: ~oți, smp / Pl: ~ogi / E: tc martoloz] 1 (Lpl) Soldați greci care făceau parte dintr-un corp de miliție turcească însărcinat cu apărarea granițelor și cu supravegherea drumurilor și a punctelor vamale. 2 (Îs) Cazaci ~ogi Slujitori de scuteală care făceau parte dintr-un corp de miliție însărcinat cu paza granițelor. 3 (Îrg) Persoană însărcinată cu aducerea împricinaților în fața instanțelor de judecată. 4 (Olt; dep) Persoană care se ține scai de cineva. 5 (Olt; dep) Bătrân care se ține după femei. 6 (Reg) Om leneș și de nimic Si: marțafoi (1).

martalóg m. (turc. martoloz, soldat creștin care servea la forturile turceștĭ, pirat de Dunăre, d. ngr. armatolós, armatól d. árma, pl. ármata [d. it. arma, armă], supt infl. luĭ amártolós [vgr. ῾amartolós, păcătos]. De aicĭ: sîrb. martòloz și -olos, pirat de Dunăre, grănicer turcesc, ung. martolós și -óz, hoț, pirat, negustor de robĭ). Vechĭ. Armatol saŭ haĭduc Grec care păzea drumurile și granițele Imperiuluĭ turcesc (începînd de la Selim II, în sec 17). Cazac grănicer în servicĭu Țăriĭ Româneștĭ: martalogiĭ formaŭ una din diviziunile Cazacilor din Țara Românească (Bălc. 636); haĭducĭ ungurĭ și martologĭ sîrbĭ (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 328). Azĭ. Olt. Vechil, logofăt de moșie. – Se zicea și martolog și martolot.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

martalog (înv., reg.) s. m., pl. martalogi

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

martalog (martalogi), s. m.1. Soldat creștin, mai ales grec, în slujba sultanului. – 2. (Înv.) Grănicer. – 3. (Olt.) Intendent. – Var. (înv.) martolog. Tc. martoloz, din ngr. ἀμαρτωλός (Tiktin; cf. Bărbulescu, Arhiva, XLIII, 251).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MARTALOGI ostași austrieci de graniță, magh. martalok „bandit” < tc. martoloz < gr. ἀρματώλος „armatol”. 1. Martalog s., olt., 1723 (AO III 117); -u, Drăghici (AO XVII 343). 2. Cu schimb. părții finale, confundat cu suf. turc -oglu: Martioglu, T. (VM).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

martalog, -oagă, martalogi, -oage adj. molâu, lent, greoi în mișcări.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MARTALÓG s. m. 1. (La pl.) Soldați greci care făceau parte dintr-un corp de miliție turcească însărcinat cu apărarea granițelor și cu supravegherea drumurilor și a punctelor vamale. Acolo. . . este și derbend de păzesc martalogi (a. 1715). ARHIVA R. II, 42/1. ◊ Cazaci martalogi = slujitori de scuteală care făceau parte dintr-un corp de miliție însărcinat cu paza granițelor. Cele 18 000 de catane sau slujitori de scuteală din România. . . erau organizați ostășește și. . . se numeau mai în deosebi: cazaci martalogi și cazaci cataragi. BĂLCESCU, M. V. 608. 2. (Învechit și regional) Persoană însărcinată cu aducerea împricinaților în fața instanțelor de judecată. Poruncă de aducere la judecată prin martalog (a. 1770). IORGA, S. D. XIV, 310. Să fie volnic acest mart[alog] să aducă pe Mihai pîrcălab, pentru că are să dea seamă pentru ceale ce-l vor întreba (a. 1770). id. ib., cf. com. din TURNU MĂGURELE. 3. (Prin Olt.) Epitet dat unui copil sáu unui om care se ține scai de cineva (CV 1951, nr. 12, 37, LEXIC REG. 37); epitet dat unui bătrîn care se ține după femei (LEXIC REG. 37). 4. (Regional) Epitet dat unui om leneș; marțafoi (Brabeți-Caracal). Cf. LEXIC REG. 37. – Pl.: martalogi. – Și: (1) martalóți s. m. pl. ȘIO II2, 75. – Din tc. martoloz „marinar creștin de pe Dunăre, aflat în slujba turcilor”.

MARTALÓȚI s. m. pl. v. martalog.

Intrare: martalog
substantiv masculin (M14)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • martalog
  • martalogul
  • martalogu‑
plural
  • martalogi
  • martalogii
genitiv-dativ singular
  • martalog
  • martalogului
plural
  • martalogi
  • martalogilor
vocativ singular
  • martalogule
plural
  • martalogilor
martaloți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

martalog, martalogisubstantiv masculin

  • 1. mai ales la plural Slujitor domnesc însărcinat cu paza granițelor și cu supravegherea punctelor vamale. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • limba turcă martoloz „marinar creștin de pe Dunăre”. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.