marmagiu, ~ie a vz marmanziu

marmangiu, ~ie a vz marmanziu

marmansiu, ~ie a vz marmanziu

marmanziu, ~ie [At: SIMION DASC., ap. LET. I, A. 38/37 / V: ~nsiu, ~ngiu, ~aziu, ~agiu, -monzău, ~muziu, mermeziu / Pl: ~ii / E: ns cf Malvazia, naramziu] 1 sn (Înv) Vin grecesc de Malvazia. 2 sn (Pgn) Vin de calitate superioară. 3 a (Îrg; d. vin) Purpuriu. 4 a (Îrg; d. vin) Care îmbată tare. 5 a (Îrg; d. vin) Dulce. 6 a (Pex; d. băuturi) De calitate superioară. 7 a (Îrg; pgn) Roșu-portocaliu.

marmaziu, ~ie sn, a vz marmanziu

marmeziu, ~ie a vz marmanziu

marmonzău a vz marmanziu

marmuziu, ~ie a vz marmanziu

mermeziu, ~ie a vz marmanziu

marmanzíŭ, -azíŭ și -giŭ, -íe adj. (var. din naramziŭ). Rar azĭ. Prófir (vorbind de vin). – Și mermeziŭ (est). În Serbia mărmeziu și mermeziŭ. La Ur. (Gĭurescu) marmaziŭ, vin de Malvazia, și atuncĭ s’ar deriva de aci.

mermezíŭ, V. marmaziŭ.

MARMANZÍU adj. v. purpuriu, vișiniu.

marmanziu adj. v. PURPURIU. VIȘINIU.

marmanzíu, marmanzíe, marmanzíi, adj. (înv., reg.) 1. purpuriu, roșu-deschis, roșu-purpuriu. 2. superior, f. bun. 3. (s.n.) vin de Malvazia.

MARMAGÍU, -ÍE adj. v. marmanziu.

MARMANGÍU, -ÍE adj. v. marmanziu.

MARMANSÍU, -ÍE adj. v. marmanziu.

MARMANZÍU, -ÍE s. n., adj. 1. S. n. (Învechit) Vin grecesc (de Malvazia); p. g e n e r. vin de calitate superioară. Fac mied așa de bun, cît se potrivește marmaziului. SIMION DASC., LET. I A 38/37, cf. DR. IV, 1077. 2. Adj. (Învechit și regional, despre vin) De culoare purpurie (ȘIO I, 84); care îmbată, tare (I. CR. III, 298); dulce (L. COSTIN, GR. BĂN. 134); p. ext. (despre băuturi) de calitate superioară. Unele vițe rodesc mai puțin vin, dară mai marmanziu, adecă prea bun. ECONOMIA, 147/14. Vinu-i bun și mermeziu Cules toamna mai tîrziu. SEVASTOS, N. 300. Un acău de rachie, De rachie marmazie. BIBICESCU, P. P. 330. În pimniță că-mi intra, Scotea vin d-al marmuziu, Cules toamna mai tîrziu, Omoară omul de viu. MAT. FOLK. 205. Punea rachiu anason, De-i făcea din om neom; Punea vin de ăl marmaziu De-omora ciocoiu de viu. ib. 1074. Nedea bea la pivnicioară, Cu plosca de-o vedrișoară, Cu vin vechi cam marmagiu, Cules toamna cam tîrziu. PAMFILE, C. Ț. 39, cf. DIACONU, VR. 192. ◊ P. g e n e r. Roșu-deschis, purpuriu (POLIZU, CIHAC, II, 593, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE), roșu-portocaliu (PASȘCA, GL.), vioriu (MARIAN, CH. 53). Boiangiul. . . întrebuința colorile cele mai variate și anume: albastru (civit. . . , lulachiu, marmaziu, micșuniu). ȘIO I, 237. Mîndră buze marmanzii, Dar pe-a cui seamă le ții? JARNIK-BÎRSEANU, D. 368. Este-o fată-o cheamă Doca Cu părul cam marmansiu, Nu mi-o spune că o știu. BUGNARIU, N. 49/359. - Pl.: marmanzii. – Și: marmansiu, -íe, marmangíu, -íe (PAȘCA, GL.) adj.; marmaziu, -íe adj., s. n.; marmagiu, -íe, marmonzău (CANDREA, Ț. O. 51), marmuziu, -íe, mermeziu, -íe adj. – Etimologia necunoscută. Cf. numele topic grecesc Malvazia și rom. naramziu.

MARMAZIU, -ÍE adj., s. n. v. marmanziu.

MARMEZÍU, -ÍE adj. v. marmanziu.

MARMONZĂU adj. v. marmanziu.

MARMUZÍU, -ÍE adj. v. marmanziu.

MERMEZÍU, -ÍE adj. v. marmanziu.