margaretă sf [At: TOPÎRCEANU, B. 44 / V: (reg) mărgăr~, (înv) mărgherită / Pl: ~te / E: fr marguerite, ger Margarete] Plantă erbacee din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, având pe margine petale lungi, albe Si: aurată, (reg) mărgărită, ochiul-boului, roman, romaniță-mare, tătăișă (Chrysanthemum leucanthemum).

margarintă sf vz mărgărită

margarită sf vz mărgărită

mărgăretă sf vz margaretă

mărgărintă sf vz mărgărită

mărgărit [At: (a. 1641) BV I, 115 / V: (pop) ~int, (reg) ~ălit / Pl: ~e, ~uri / E: gr μαργαρίτης cf lat margaritum] 1 sn (Îvp) Perlă folosită ca podoabă. 2 a (Îla) De ~ Încrustat cu perle. 3 sn (Fig) Lucru de mare valoare, prețios. 4 sn (Bot; pop) Lăcrămioare (Convallaria majalis). 5 a (Pop; d. copaci) Împodobit cu flori ca de mărgăritar (8). 6 sn (Bot; reg) Vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). 7 sn (Ent; Mun) Buburuză (Coccinella septempunctata).

mărgărita v vz mărgăriti

mărgărită sf [At: ȘEZ. XV, 96 / V: (reg) ~intă, mărgărită, margarintă / Pl: ~te / E: mgr μαργαρίτα] 1 (Bot; pop; șîc ~-aurată, ~-de-câmp) Margaretă (Chrysanthemum leucauthemum). 2 (Bot; pop) Bănuți (Bellis perennis). 3 (Bot; pop) Ruși-de-toamnă (Callistephus chinensis). 4 (Ent; Mun) Buburuză (Cocchinella septempunctata).

mărgăriti vr [At: PĂSCULESCU, L. P. 219 / V: ~ta / Pzi: 3 ~tește / E: mărgărit] (Mun; Olt; d. iarbă) A mărgăritări.

mărgăriță sf [At: PAMFILE, J. II, 93 / V: măr~, mâng~ / Pl: ~țe / E: gărgăriță] 1 (Ent; Mun) Buburuză (Coccinella septempunctata). 2 (Csnp; la unele jocuri de copii) Formulă de eliminare din joc.

mărgherită sf vz margaretă

mângăriță sf vz mărgăriță

mârgărița sf vz mărgăriță

AURAT I. adj. p. AURA. II. AURATĂ (pl. -ate) sf. 🌿 – MĂRGĂRITĂ [lat. auratus].

MARGARETĂ, margarete, s. f. Plantă din familia compozeelor avînd inflorescența în centru, cu flori mici, galbene, strînse, iar pe margine flori cu o corolă lungă albă (Chrysanthemum Leucanthemum). Din treacăt, ici și colo, să culegi... Margarete, scînteioare și aglice. TOPÎRCEANU, B. 44. – Variantă: mărgărită (CAZIMIR, L. U. 23, NEGRUZZI, S. I 101) s. f.

MĂRGĂRIT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Popular, despre pomi) împodobit cu flori; înflorit. Născut-au, crescut-au, Doi meri împletiți, De vară-nfloriți Cu flori mărgăriți, Cu flori de arginți. TEODORESCU, P. P. 80.

MĂRGĂRITĂ s. f. v. margaretă.

MĂRGĂRITI, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. În munții Catrinului... unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

MĂRGĂRIȚĂ, mărgărițe, s. f. (Regional) Gărgăriță. Mărgăriță Încotro-i zbura Într-acolo m-oi însura. MARIAN, INS. 113.

MĂRGĂRITI, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar, despre iarbă) A se împodobi cu flori sau cu stropi ca mărgăritarul. – Din mărgărit¹.

MĂRGĂRIȚĂ, mărgărițe, s. f. (Entom.; reg.) Gărgăriță. – Din mărgea + gărgăriță.

MARGARETĂ s.f. Plantă erbacee decorativă perenă, cu flori galbene dispuse într-un disc central și cu flori albe pe margine. [< germ. Margarete, cf. fr. marguerite].

MARGARETĂ s. f. plantă erbacee decorativă perenă, cu floare galbenă la mijloc și cu petale albe pe margini. (< germ. Margerite, fr. marguerite)

MARGARETĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă cu flori mici, albe sau roșii. /<germ. Margarete, fr. marguerite

mărgărită f. 1. mărgăritar: crescuse și ’nflorise o mică mărgărită AL.; 2. pl. plantă din fam. compuselor cu cotor înalt și cu flori late, cultivată uneori ca decorativă (Chrysanthemum leucanthemum). [Lat. MARGARITA]. V. înșiră-te-mărgărite.

*mărgărítă f., pl. e (d. mărgărit, după fr. marguerite). Ochĭu bouluĭ (tătăișă, aurată), o plantă erbacee din familia compuselor cu floarea ca tufănica saŭ ca romănița, albă saŭ alt-fel (leucánthemum vulgáre saŭ chrisánthemum leucánthemum).

margaretă s. f., g.-d. art. margaretei; pl. margarete

mărgărită (margaretă; insectă) (pop.) s. f., g.-d. art. mărgăritei; pl. mărgărite

margaretă s. f., g.-d. art. margaretei; pl. margarete

mărgărită (plantă, insectă) (pop.) s. f., g.-d. art. mărgăritei; pl. mărgărite

margaretă s. f., pl. margarete

mărgărită s. f., pl. mărgărite

MARGARETĂ s. (BOT.; Chrysanthemum leucanthemum) (pop.) mărgărită, (reg.) aurată, roman, tătăișă, ochiul-boului, romaniță-mare, salomii-galbene (pl.).

MĂRGĂRITĂ s. v. bănuț, boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, crizantemă, dumitriță, margaretă, părăluță, tufănică, vaca-domnului.

MĂRGĂRIȚĂ s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.

MARGARETĂ s. (BOT.; Chrysanthemum leucanthemum) (pop.) mărgărită, (reg.) aurată, roman, tătăișă, ochiul-boului, romaniță-mare, salomii-galbene (pl.).

mărgărită s. v. BĂNUȚ. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. CRIZANTEMĂ. DUMITRIȚĂ. MARGARETĂ. PĂRĂLUȚĂ. TUFĂNICĂ. VACA-DOMNULUI.

mărgăriță s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. VACA-DOMNULUI.^[1]

mărgărită, mărgărite, s.f. (pop.) 1. margaretă. 2. mărgăritar.

mărgăriti (și mărgăritări), pers. 3 sg. mărgăritește, vb. IV (reg.; despre iarbă) a face flori ca mărgăritarul.

MARGARITA, insulă în SV arh. Antilelor Mici (M. Caraibilor), în NE litoralului Venezuelei de care aparține; 1.072 km². Lungime: 170 km; lățime: 35 km. Orașe pr.: La Asunción, Porlamar. Relief muntos cu alt. până la 1.160 m. Climă subecuatorială. Expl. de magneziu. Cafea, cacao. Pescuit de perle. Descoperită de Cristofor Columb în 1498.

Mărgărinta, Mărgărit, -a, -escu v. Margareta. I 2, 3.

CHRYSANTHEMUM L., CRIZANTEMĂ, TUFĂNICĂ, MARGARETĂ, fam. Comvositae. Gen originar din Asia, Africa, Europa, peste 150 spiecii, anuale și perene, plante erbacee, subfrutescente sau arbuști, 0,20-1,50 m înălțime. înflorește din mai-noiemb. și chiar tot timpul anului aplicând lumină artificială și alte tratamente. Tulpină robustă, erectă, ramificată, foliată. Frunze alterne, ovate, incize pînă la penatifide, cele superioare adesea întregi. Flori (foliolele involucrului cu marginile membranoase, sînt imbricate) dispuse în capitule terminale cu diametru de diferite mărimi.

Chrysanthemum leucanthemum L. (syn. Leucanthemum vulgare Lam.), « Margaretă ». Specie care înflorește vara. Capitule simple (cca 4 cm diametru) formate în centru din flori tubuloase, galbene, hermafrodite și flori ligulate pe margine, albe, femele. Frunze tulpinale sesile, amplexicaule, întregi, serate, oblonge sau liniare, cele radicale pețiolate, oblong-spatulate, erecte, crenate. Plantă erbacee, perenă (cca 70 cm înălțime), glabră sau păroasă, cu tulpini drepte, ramificate în formă de tufă.

Chrysanthemum maximum Ram. (syn. Leucanthemum maximum DC.), « Margaretă ». Specie care înflorește vara. Capitul (cca 7 cm diametru) în vîrful unei tije drepte, flori mari, albe, cu centrul galben. Frunze mari, cărnoase, lucioase, netede. Plantă vivace, cca 90 cm înălțime (Pl. 21, fig. 124).

margaretă, margarete s. f. (er.) vulvă.

MARGARÉTĂ s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu inflorescența compusă din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, iar pe margine flori cu o corolă lungă, albă; aurată, (regional) mărgărită (1), roman, tătăișă, ochiul-boului, romaniță-mare (Chrysanthemum leucanthemum). Și din treacăt, ici și colo, să culegi. . . Margarete, scînteietoare și aglice. TOPÎRCEANU, B. 44. Purta batistă albă la buzunarul de la piept, o margaretă la butonieră și ochelari de soare. V. ROM. iulie 1954, 77. - Pl.: margarete. - Și: (regional) mărgărétă (VICIU, S. GL.), (învechit) mărgherítă (COSTINESCU) s. f. – Din fr. marguerite, germ. Margarete.

MARGARÍNTĂ s. f. v. mărgărită.

MARGARÍTĂ s. f. v. mărgărită.

MĂRGĂRÉTĂ s. f. v. margaretă.

MĂRGĂRÍNTĂ s. f. v. mărgărită.

MĂRGĂRITA vb. I v. mărgăriți.

MĂRGĂRITĂ s. f. 1. (Popular) Numele mai multor plante din familia compozeelor: a) (și în sintagmele mărgărită aurată, ȘEZ. XV, 96, mărgărită de cîmp, BARCIANU) margaretă (Chrysanthemum leucanthemum). BRANDZA, FL. 284, cf. GRECESCU, FL. 316, PANȚU, PL., SIMIONESCU, FL. 134, ENC. AGR.; b) bănuți (Bellis perennis). DDRF, cf. BARCIANU, PAMFILE, DUȘM. 388 ; c) ruși-de-toamnă (Callislephus chinensis). Cf. TDRG. Iată în fine mărgărite aster care ne aduc aminte de Faust. NEGRUZZI, S. I, 101. Fînul de leandră, de mărgârintă,. . . se mișca ușor în valuri, ca o pînză îmbrebenată cu flori. DELAVRANCEA, S. 59. Viața caldă-n ierburi lungi palpită. . . Ca și-n plâpîndul fir de mărgărită. CAZIMIR, L. U. 23. 2. (Entom. ; prin Munt.) Buburuză (Coccindla septempunctala). MARIAN, INS. 106, cf. ENC. AGR., ALR II 4366/705. - Pl.: mărgărite. – Și: (regional) mărgăríntă, mărgărită (MARIAN, INS. 106, 108, ALEXI, W., TDRG), margaríntă (MARIAN, INS. 106,108) s. f. – Din m. gr. μαργαρίτα.

MĂRGĂRITI vb. IV. R e f l. (Prin Munt. și Olt. ; despre iarbă) A face flori ca mărgăritarul (II 1); (prin Mold.) a mărgăritări. În munții Catrinului, Și ai Rosmalinului, Unde iarba să-mpletește, La vîrf să mărgăritește, Șade Petre ș-o privește. PĂSCULESCU, L. P. 219. - Prez. ind. pers. 3: mărgăritește. – Și: mărgărita vb. I. HELIADE, O. I, 190. – V. mărgărit.

MĂRGĂRIȚĂ s. f. 1. (Entom. ; Munt.) Buburuză (Coccinella septempunctata). Gărgăriță, Mărgăriță, încotro vei zbura, Acolo m-oi mărita. PAMFILE, J. II, 93. 2. (În formule de eliminare, cu sens neprecizat, la unele jocuri de copii) Ana, mana, Șodrogana, Ș-o popiță, Mărgăriță, De-unde focul te luară. ȘEZ. III, 239. – Pl.: mărgărițe. – Și: mîrgăriță (MAT. FOLKk. 510, MARIAN, INS. 115), mîngăriță (ALR II 4 366/872) s. f. – Formație spontană de la gărgăriță.

MĂRGHERÍTĂ s. f. v. margaretă.

MÎRGĂRIȚĂ s. f. v. mărgăriță.