5 definiții pentru mare-vornic

Articole pe această temă:

máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mari-vórnici, art. márii-vórnici

máre-vórnic s. m., art. márele-vórnic; pl. mári-vórnici

VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Mare dregător din Sfatul domnesc, însărcinat cu supravegherea Curții, conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din Divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al Curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se exercita asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3). – Din sl. dvorĭnikŭ.

VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În evul mediu, în țările românești) Mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se întindea asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrarea comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩnikŭ.

VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În vechea organizare administrativă a țărilor romînești) Mare slujitor la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării și cu atribuții judecătorești. Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amîndoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 137. Vornicul Nicolae Roset a scris la 1727 o broșură asupra vieții lui Nicolae-vv. Mavrocordat. BĂLCESCU, O. I 64. ◊ (Glumeț) Măi motane! De-ar fi-n lume-un stat de mîțe, zău că-n el te-aș pune vornic, Ca să știi și tu o dată boieria ce-i, sărmane. EMINESCU, N. 43. Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintîi boier din divan, avînd sarcina de cîrmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări. Toate privirile se îndreaptă spre boierul care, cu bărbuța dreaptă, neagră, cu privirea tăioasă, înfruntă liniștit, dar dîrz, privirea marelui vornic. CAMIL PETRESCU, O. I 296. Hatmanul se uită mirat La marele vornic. COȘBUC, P. I 289. La anul 1675, Miron fiind de vreo cîțiva ani vornic mare în țara de jos, fu trimis de Dumitrașcu-vv. Cantacuzino în două rînduri în Polonia pentru tratații de pace. BĂLCESCU, O. I 185. (În Moldova) Vornic de Țara de jos (sau de sus) = demnitar cu competință și atribuții mai mici decît ale vornicului, întinzîndu-și autoritatea asupra unei jumătăți de provincie. Vornicul de Țara de jos, Iosif Murgoceanu, ridică dintre umeri capu-i de leu cărunt. SADOVEANU, O. VII 111. Fiecare căpitănie se împărțea în 10 roate de 100 oameni, supt un sutaș. Aceștia stau supt ascultarea vornicului de Țara de jos și vornicului de Țara de sus. BĂLCESCU, O. I 119. Îmi închipuiesc cîteodată că au ieșit din mormînt un strămoș, un vornic de Țara de sus. RUSSO, S. 33. (În timpul Regulamentului Organic) Vornic al închisorilor = supraveghetor al închisorilor. Mi-a trimis pe cap pe serdarul Lețu, vornicul închisorilor. CAMIL PETRESCU, O. II 21. 2. (Învechit) Primar al unui sat sau al unui tîrg. Cine era pe lumea asta ca vornicul lor, Brandabur? CAMILAR, N. II 249. Au trimis după vornicul din sat. SBIERA, P. 280. Scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. CREANGĂ, A. 7. Un sătean vra să se facă vornic în satul său. RUSSO, S. 6. ♦ Funcționar în administrația comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, cu chemarea sătenilor la adunări, cu anunțarea știrilor oficiale; crainic, pristav. Ion Lungul mai strigă și vornicul. CONTEMPORANUL, III 777. 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, potrivit datinilor; vornicel. Aice au aflat toți oaspeții la masă și pe femeia omului șezînd în capul mesei cu mirele, cu vornicul și cu preutul. SBIERA, P. 201. Cinstite vornice de loc, Dumnezeu, să-ți dea noroc. TEODORESCU, P. P. 179.

Intrare: mare-vornic
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular mare-vornic marele-vornic
plural mari-vornici marii-vornici
genitiv-dativ singular mare-vornic marelui-vornic
plural mari-vornici marilor-vornici
vocativ singular mare-vornic
plural mari-vornici

mare-vornic

  • 1. Cel dintâi boier din Divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al Curții domnești și al întregii țări; vornic mare.
    surse: DEX '09 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Toate privirile se îndreaptă spre boierul care, cu bărbuța dreaptă, neagră, cu privirea tăioasă, înfruntă liniștit, dar dîrz, privirea marelui vornic. CAMIL PETRESCU, O. I 296.
      surse: DLRLC
    • Hatmanul se uită mirat La marele vornic. COȘBUC, P. I 289.
      surse: DLRLC
    • La anul 1675, Miron fiind de vreo cîțiva ani vornic mare în țara de jos, fu trimis de Dumitrașcu-vv. Cantacuzino în două rînduri în Polonia pentru tratații de pace. BĂLCESCU, O. I 185.
      surse: DLRLC

etimologie: