mer² sn vz măr²

MARANI s. m. pl. (în Castilia și Portugalia) evrei rămași fideli iudaismului. (< fr. marranes)

Marani m. pl. numele Evreilor din peninsula pirineică și al Maurilor cari se creștinară cu de-a sila, rămânând în inima lor credincioși religiunii străbune.

măran, -ă, măreni, -e, s.m.f., adj. – 1. Persoană originară din localitatea Mara. 2. (Locuitor) din Mara: „Tot mie mi-o poruncit, / Tot un fecior de măran / Să-i fac struț de măghieran” (Bârlea, 1924, I: 254). ♦ (onom.) Măran, Maran, nume de familie (121 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ (top.) Sub Măran, fânațe în Bârsana (Vișovan, 2005). Locuitorilor din Mara li se mai spune și crăceșteni (după Crăcești, numele vechi al localității). – Din n. top. Mara + suf. -an.

măran, măreni, s.m. – Locuitor din Mara sau din satele de pe Valea Marei (între Mara și Vad): „Tot mie mi-o poruncit, / Tot un fecior de măran / Să-i fac struț de măghieran” (Bârlea 1924 I: 254). – Din Mara + -an.

MARAN [marã], René (1887-1960), scriitor de limbă franceză din Africa Centrală. Născut în Martinica. Romane despre viața indigenilor, cu accente umanitare („Batouala”, „Cartea junglei”). Versuri parnasiene („Viața interioară”, „Frumoasele imagini”).

Măr/a, -an, -aș v. Mare I 7, 8. 10 și Măr 1.