3 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mer2 sn vz măr2

MARÁNI s. m. pl. (în Castilia și Portugalia) evrei rămași fideli iudaismului. (< fr. marranes)

Marani m. pl. numele Evreilor din peninsula pirineică și al Maurilor cari se creștinară cu de-a sila, rămânând în inima lor credincioși religiunii străbune.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mărán, -ă, măreni, -e, s.m.f., adj. – 1. Persoană originară din localitatea Mara. 2. (Locuitor) din Mara: „Tot mie mi-o poruncit, / Tot un fecior de măran / Să-i fac struț de măghieran” (Bârlea, 1924, I: 254). ♦ (onom.) Măran, Maran, nume de familie (121 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ (top.) Sub Măran, fânațe în Bârsana (Vișovan, 2005). Locuitorilor din Mara li se mai spune și crăceșteni (după Crăcești, numele vechi al localității). – Din n. top. Mara + suf. -an.

mărán, măreni, s.m. – Locuitor din Mara sau din satele de pe Valea Marei (între Mara și Vad): „Tot mie mi-o poruncit, / Tot un fecior de măran / Să-i fac struț de măghieran” (Bârlea 1924 I: 254). – Din Mara + -an.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MARAN [marã], René (1887-1960), scriitor de limbă franceză din Africa Centrală. Născut în Martinica. Romane despre viața indigenilor, cu accente umanitare („Batouala”, „Cartea junglei”). Versuri parnasiene („Viața interioară”, „Frumoasele imagini”).

Măr/a, -an, -aș v. Mare I 7, 8. 10 și Măr 1.

Intrare: maran
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: MDN '08
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maran
  • maranul
  • maranu‑
plural
  • marani
  • maranii
genitiv-dativ singular
  • maran
  • maranului
plural
  • marani
  • maranilor
vocativ singular
plural
Intrare: Măran
Măran nume propriu
nume propriu (I3)
  • Măran
Intrare: măran
măran
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)