MANTELĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină largă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.

mantelă sf [At: VALIAN, V. / V: mantel sn / Pl: ~le / E: it mantello, rs мантел] 1 (înv) Haină largă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei pe deasupra celorlalte haine Si: (înv) mantilă (1), (îvr) mantăl. 2 (Înv) Mantie.

MANTELĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină lungă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Din it. mantello. Cf. rus. mantel.^[1]

MANTELĂ, mantele, s. f. (Învechit; și în forma mantel) Haină purtată de femei pe deasupra rochiei. Te rog, lasă pe Spiridon să se ducă pîn la mine acasă, ca să-mi aducă mantelul; bate vîntul și mi-e frică să nu răcesc. CARAGIALE, O. I 58. Fosta-i pe la croitorul meu, ca să-i spui să-mi aducă mantela cea de drum? ALECSANDRI, T. I 271. ♦ Mantie. Niște porci îi sfîșiară mantela și coiful. BĂLCESCU, O. II 258. – Variantă: mantel s. n.

MANTELĂ s.f. Manta scurtă cu care femeile își acopereau umerii și brațele. ♦ Mantie. [Var. mantel s.n. / < it. mantello, rus. mantel, germ. Mantel, cf. lat. mantellum].

MANTELĂ s. f. mantilă (1). (< it. mantello)

mantel sn vz mantelă

MANTEL s.n. v. mantelă.

mantél n., pl. e, mantélă și mantílă f., pl. e (it. mantello, fr. mantille [d. sp. mantilla], din aceĭașĭ răd. cu manta). Măntăluță de damă.

mantelă (înv.) s. f., g.-d. art. mantelei; pl. mantele

mantelă (înv.) s. f., g.-d. art. mantelei; pl. mantele

mantelă s. f., g.-d. art. mantelei; pl. mantele^[1]

MANTELĂ s. v. mantie.^[1]

MANTELĂ s. (înv.) mantăl, mantilă. (Ea purta o ~.)^[1]

mantelă s. v. MANTIE.

MANTELĂ s. (înv.) mantăl, mantilă. (Ea purta o ~.)

MANTÉLĂ s. f. (Învechit) 1. Haină largă, mai scurtă decît mantaua, purtată de femei pe deasupra celorlalte haine; (învechit) mantilă, (învechit, rar) mantăl. Cf. VALIAN, V. Să-i arăte că mantela minunat face foș, foș. PR. DRAM. 360. Iarna, unii [lilieci] se acopăr cu aripele ca cu un mantel. BARASCH, I. N. 249, cf. PONTBRIANT, D. Fost-ai pe la croitorul meu, ca să-i spui să-mi aducă mantela cea de drum? ALECSANDRI, T. 851, cf. 352. 2. Mantie. Își sfărîmă. . . cheutoarea mantelei. BĂLCESCU, M. V. 392. Sînt persecutați ca martirii. . . nici tremurul și suspinul nu și-l fac decît sub mantelă. BARIȚIU, P. A. III, 136. - Pl.: mantele. – Și: mantel s. n. – Din it. mantello. – Cf. rus. маптел.

MANTEL s. n. v. mantelă.