manopera vti [At: COSTINESCU / Pzi: ~rez / E: manoperă] (Îvr) 1-2 A lucra.

manoperă sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 16 / Pl: ~re, (rar) ~ri / E: cdp fr manœuvre, it manovra, cf lm manopera] 1 (Rar) Acțiune. 2 (Rar) Mijloc folosit pentru realizarea unui scop. 3-4 (Înv; șdp) Manevră (2, 4). 5 Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări. 6 Sumă de bani care se plătește pentru manoperă (5).

MANOPERĂ, manopere, s. f. 1. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări. Fig. Uneltire pusă la cale în vederea realizării unui scop necinstit sau a cîștigării unei cauze nedrepte; intrigă, manevră, tertip. Manoperă grosolană, ca să intimideze pe cîțiva nehotărîți. CARAGIALE, O. I 114. Celelalte actrițe privesc la dînsa cu ochi pizmași și întrebuințează toate manoperele pentru ca să împiedice succesul ei. ALECSANDRI, O. P. 130.

MANOPERĂ s.f. 1. Muncă manuală necesară pentru efectuarea unei lucrări, pentru producerea unui lucru. 2. (Fig.) Uneltire, intrigă, manevră. [După fr. manoeuvre, it. manovra, cf. lat. med. manopera].

MANOPERĂ s. f. 1. cantitatea de muncă (manuală) necesară pentru efectuarea unei lucrări; remunerația cuvenită pentru această muncă. 2. (fig.) uneltire, intrigă. (după fr. monoeuvre, lat. manopera)

MANOPERĂ ~e f. 1) Muncă manuală care este necesară pentru efectuarea unei lucrări. 2) rar Mijloc de a acționa în vederea atingerii unui anumit scop; manieră; modalitate; procedeu; manevră. /<fr. manoeuvre, it. manovra

manoperă f. mijloc întrebuințat spre a ajunge la un scop: manopere neleale.

*manóperă f., pl. e (fr. manoeuvre supt infl. luĭ operă. V. manevră și manufactură). Pl. Manevre, uneltirĭ, tertipurĭ.

manoperă (desp. ma-no-/man-o-) s. f., g.-d. art. manoperei; pl. manopere

!manoperă (ma-no-/man-o-) s. f., g.-d. art. manoperei; pl. manopere

manoperă s. f. (sil. mf. man-) operă

MANOPERĂ s. v. cale, chip, fel, formă, intrigă, manevră, manieră, mașinație, metodă, mijloc, mod, modalitate, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem, uneltire.

manoperă s. v. CALE. CHIP. FEL. FORMĂ. INTRIGĂ. MANEVRĂ. MANIERĂ. MAȘINAȚIE. METODĂ. MIJLOC. MOD. MODALITATE. POSIBILITATE. PROCEDARE. PROCEDEU. PROCEDURĂ. PUTINȚĂ. SISTEM. UNELTIRE.

MANOPERA vb. I. Intranz. și t r a n z. (Învechit, rar) A lucra; a manevra. V. m î n u i. Cf. COSTINESCU, LM. Noi pe de altă parte lucram voinic la cîrmeși instinctul ne spunea cum trebuia să manoperăm. I. NEGRUZZI, S. V, 128. - Derivat regresiv de la manoperă, după fr. manœuvrer.

MANOPERĂ s. f. 1. (Rar) Acțiune tactică; atitudine; mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui scop. După cum veneau știrile. . . , așa își schimbau și partidele revoluționare manoperele lor. BARIȚIU, P. A. II, 16. Unii din neștiință, alții ca manoperă de luptă, caută să întreție această confuzie, MAIORESCU, S. I, 50. 2. (Învechit) Manevră (1). Pe la finitul manoperilor [armatei franceze] se auzi un zgomot lîngă cortul împăratului. FILIMON, O. I, 365. 3. (Peiorativ) Manevră (2). La acea manoperă nouă advocatul cere cuvîntul. BARIȚIU, P. A. II 150. Celelalte actrițe privesc la dînsa cu ochi pizmași și întrebuințează toate manoperile pentru ca să împiedice succesul ei. ALECSANDRI, O. P. 130. O manoperă grosolană, ca să intimideze pe cîțiva nehotârîți. CARAGIALE, O. VI, 89. Departe de a bănui manopera lui Titi. . . Stănicâ se scandaliză. CĂLINESCU, E. O. II, 149. 4. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări. Cf. COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Dacă însă manopera ar fi atît de importantă. . . atunci munca lucrătorului va fi considerată ca parte principală, HAMANGIU, C. C. 131. Prețurile orare de bază la manoperă. LEG. EC. PL. 253. Este oprită orice. . . activitate care nu are legătură cu manopera de depozitare. PREV. ACCID. 68. – Pl.: manopere și (rar) manoperi. – Calc după fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. med. manopera.