2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MANÍTĂ s. f. Substanță organică zaharată conținută în rășina de frasin și în unele ciuperci. – Din fr. mannite.

MANÍTĂ s. f. Substanță organică zaharată conținută în rășina de frasin și în unele ciuperci. – Din fr. mannite.

mani sf [At: DN3 / Pl: ~te / E: fr mannite] Substanță organică zaharată conținută în rășina de frasin și în unele ciuperci, cu acțiune laxativă.

MANÍTĂ s.f. (Chim.) Substanță organică zaharată care se găsește în rășina de frasin și în unele ciuperci, având acțiune laxativă. [< fr. mannite].

MANÍTĂ s. f. 1. substanță organică cu gust dulce, în rășina de frasin și în unele ciuperci, cu acțiune laxativă. 2. boală a vinului datorată manitei (1). (< fr. mannite)

MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

MANITÁ, pers. 3 manitează, vb. I. Refl. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită. – Din manită.

manita vru [At: DEX – S / Pzi: ~tea / E: manită] (D. vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită.

MANITÁ vb. refl. (despre vin) a se altera sub acțiunea unor bacterii specifice, care transformă zahărul în manită. (< manită)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

manitá vb., ind. prez. 3 sg. maniteáză

Intrare: manită
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mani
  • manita
plural
genitiv-dativ singular
  • manite
  • manitei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: manita
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • manita
  • manitare
  • manitat
  • manitatu‑
  • manitând
  • manitându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • manitea
(să)
  • maniteze
  • manita
  • manită
  • manitase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • manitea
(să)
  • maniteze
  • manitau
  • manita
  • manitaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

manită

  • 1. Substanță organică zaharată conținută în rășina de frasin și în unele ciuperci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Boală a vinului datorată manitei (1.).
    surse: MDN '00

etimologie:

manita

  • 1. (Despre vin) A se altera sub acțiunea unor bacterii specifice care transformă zahărul în manită.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie:

  • manită
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00