MANGAN s. n. Element chimic din grupa metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, dur și sfărâmicios, existent în natură sub formă de oxizi și folosit în metalurgie la fabricarea anumitor aliaje. – Din germ. Mangan.

mangan¹ s [At: ANTROP. 11/4 / E: ger Mangan] 1 Element chimic din grupa metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, dur și sfarâmicios, care se găsește în natură sub formă de oxizi Si: (înv) manganez. 2 (Îs) Oțel ~ Oțel în a cărui compoziție intră un anumit procent de mangan.

MANGAN s. n. Element chimic din grupa metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, dur și sfărâmicios, existent în natură sub formă de oxizi și întrebuințat în metalurgie la fabricarea anumitor aliaje. – Din germ. Mangan.

MANGAN s. n. Element chimic din categoria metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, foarte dur și fărîmicios, care se găsește în natură sub formă de oxizi; se întrebuințează în metalurgia fierului, la prepararea anumitor oțeluri speciale.

MANGAN s.n. Metal dur și sfărîmicios, alb-cenușiu, foarte răspîndit în natură. [< germ. Mangan].

MANGAN s. n. metal dur și sfărâmicios, alb-cenușiu, foarte răspândit în natură, folosit la elaborarea unor aliaje. (< germ. Mangan)

MANGAN n. Metal alb-cenușiu foarte dur și foarte sfărâmicios, care există în natură în stare de oxid și este folosit în metalurgie la fabricarea unor aliaje. /<germ. Mangan

2) *mangán, V. manganez.

1) mangán n., pl. e (ngr. mánganon. V. mangealîc). Vechĭ. Unealtă.

mangan (element chimic) s. n.; simb. Mn

mangan (metal) s. n.; simb. Mn

mangan (metal) s. n., simb. Mn

MANGAN s. (CHIM.) (înv.) manganez.

MANGAN s. (CHIM.) (înv.) manganez.

mangan (-ne), s. n. – Dispozitiv, instalație. Ngr. μάγγανον. Sec. XVII, înv. – Der. măngănie, s. f. (vrajă, farmec), sec. XVII, din ngr. μαγγανεῖα. E dubletul lui mangealîc, s. n. (înv., balistă; înv., macara; Olt., pîrghie, palancă, proptea), din tc. mancalik, der. din gr. μάγγανον, cf. sp. almajaneque și menghine.

MANGÁN (< germ.) s. n. Element chimic (Mn; nr. at. 25, m. at. 54,938, gr. sp. 7,2, p. t. 1.247°C, p. f. 2.030°C), metal alb-cenușiu, foarte dur și foarte sfărâmicios, care se găsește în natură sub formă de oxizi. Formează combinații în stările de valență 2, 3, 4, 6 și 7. Se întrebuințează la fabricarea unor oțeluri speciale. Este un oligoelement indispensabil vieții, fiind prezent în țesuturile animale și vegetale. Organismul uman conține c. 30 mg. de m. Multe săruri ale m. sunt folosite în terapeutică. Mari cantități de m. se află pe fundul oceanelor. A fost izolat (1774) de J.G. Gahn.

Mn, simbol chimic pentru mangan.

a freca menta / mangalul / manganul expr. a fi leneș / puturos, a pierde timpul de pomană

MANGAN¹ subst. Element chimic din grupa metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, dur și sfărimicios, care se găsește în natură sub formă de oxizi; (învechit) manganez. Cf. ANTROP. 11/4. Pentru fabricarea metalelor aliate, in special ale oțelurilor, servesc și următoarele metale: cromul, nichelul, manganul. IOANOVICI, TEHN. 30, cf. 39, 69. Manganul se găsește In natură alături de minereurile de fier. MACAROVICI, CH. 407, cf. 408, 409. ◊ Oțel mangan = oțel în a cărui compoziție intră un anumit procent de mangan. Materialul sculelor poate fi oțelul carbon. . . , oțelul mangan și. . . oțelul rapid. IOANOVICI, TEHN. 259. - Din germ. Mangan.