mandragoră sf [At: PALIA (1581), 119/4 / V: ~ra, (înv) ~gură / Pl: ~re, (înv) ~ri / E: slv манъдрагора, mgr μανδραγόρας] 1 Plantă cu rădăcini cărnoase și ramificată ca degetele unei mâini și cu flori de culoare violet-deschis (Mandragora officinalis). 2 (Prc) Rădăcină a mandragorei (1), căreia în vechime i se atribuiau calități magice.

MANDRAGORĂ, mandragore, s. f. Plantă erbacee cu rădăcini groase, adesea în forma unei mîini omenești, din care se extrage un tonic (Mandragora officinalis).

MANDRAGORĂ s.f. Plantă erbacee cu rădăcină cărnoasă și ramificată ca degetele unei mîini și cu flori de culoare violet-deschis; (p. restr.) rădăcina acestei plante. [< fr. mandragore, it. mandragora, cf. lat., gr. mandragoras].

MANDRAGORĂ ~e f. Plantă erbacee cu fructe mari și rădăcina ramificată, folosită în medicină. /<sl. manudragora

mandragóră, V. mătrăgună.

mandragură sf vz mandragoră

mandragoră s. f., g.-d. art. mandragorei; pl. mandragore

mandragoră s. f., g.-d. art. mandragorei; pl. mandragore

mandragoră s. f., g.-d. art. mandragorei; pl. mandragore

MANDRAGORĂ s. f. Plantă cu rădăcină cărnoasă și ramificată ca degetele unei mîini și cu flori de culoare violet-deschis; p. r e st r. rădăcina plantei (căreia în vechime i se atribuiau calități magice) (Mandragora officinalis) Și dzise Rakila Lieei: rogu-te dă-mi cea mandragora a fiiciorului tău. PALIA (1581), 119/4. Află meare de mandragora în țarină și le aduse la Lia, mumă-sa, și zise Rahil către soru-sa Lia; dă-mi den mandragurile feciorului tău. BIBLIA (1688), 221²/4. Mandragorile au dat miros. ib., ap. TDRG, cf. I. GOLESCU, C., BARCIANU. - Pl. : mandragore și (învechit) mandragori. – Și: mandragora, (învechit) mandragură. – Din v. sl. манъдрагора, cf. m. gr. μανδραγόρας

MANDRAGORA s. f. v. mandragoră.

MANDRAGURĂ s. f. v. mandragoră.