mandarină sf [At: BARCIANU / V: (reg) ~ali~, ~dolină / Pl: ~ne / E: fr mandarine] Fruct al mandarinului², asemănător cu portocala, dar mai mic, cu coaja mai subțire și cu miezul mai dulce.

MANDARINĂ, mandarine, s. f. Fructul mandarinului, asemănător cu portocala, dar mai mic decît aceasta și a cărui coajă se desprinde ușor.

MANDARINĂ s.f. Fructul mandarinului². [< fr. mandarine].

MANDARINĂ s. f. fructul mandarinului². (< fr. mandarine)

MANDARINĂ ~e f. Fruct al mandarinului. /<fr. mandarine

mandarină f. mică portocală foarte mirositoare.

*mandarínă f., pl. e (fr. mandarine, care pare a veni d. mandarin). Un fel de portocală maĭ mică, maĭ închisă la coloare și maĭ aromatică și a căreĭ coajă se desprinde foarte ușor.

mandalină² sf vz mandarină

mandolină² sf vz mandarină

mandarină¹ (fruct) s. f., g.-d. art. mandarinei; pl. mandarine

+mandarină² (idiom) s. f., g.-d. art. mandarinei

mandarină s. f., g.-d. art. mandarinei; pl. mandarine

mandarină s. f., g.-d. art. mandarinei; pl. mandarine

mandarină

mandalină Alături de forma generalizată astăzi, mandarină, în București circula pînă în anii din urmă și forma mandalină, care poate că se mai întîlnește și astăzi prin graiurile rustice. Este probabil prima formă pe care a avut-o cuvîntul în țara noastră căci provine din turcește, unde forma normală este mandalina.

MANDARÍNĂ (< fr.) s. f. Fructul mandarinului², dulce-acrișor, sferic, puțin turtit, de culoare oranj, asemănător cu al portocalului, dar mai mic decât acesta, cu un conținut bogat în vitamine.

mandarină, mandarine s. f. tânără atrăgătoare.

MANDARINĂ s. f. Fructul mandarinului², asemănător cu portocala, dar mai mic, cu coaja mai subțire și cu miezul mai dulce. Cf. BARCIANU, ALEXI, W., NICA, L. VAM. 149. Era proaspătă și luminoasă ca o mandarină. TEODOREANU, M. II, 15. - Pl.: mandarine. – Și: (regional) mandalínă (ALR II 3662/899), mandolină (ib. 3662/886) s. f. – Din fr. mandarine. – Pentru mandalină, cf, tc. m a n d a l i n a.

MANDALÍNĂ² s. f. v. mandarină.

MANDOLINĂ² s. f. v. mandarină.