MÂNDĂLAC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec.

mândălac sm [At: PANȚU / V: mandalac, măn~, ~ănac / E: ns cf srb mandula, mg mandula „migdală”] 1 (Bot; reg) Alunele (Carum bulbocastanum). 2 (Pop; îe) A căuta (cuiva) păcate în ~aci A găsi cuiva cu orice preț o vină. 3 (Pop; îe) A se lăsa tot măn~ A se lăsa jos, inert, ca mort.

MÂNDĂLAC, mândălaci, s. m. (Bot.; reg.) Alunele. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec.

mandalac sm vz mândălac

măndălac sm vz mândălac

măndănac sm vz mândălac

MÎNDĂLAC, mîndălaci, s. m. (Regional) Alunică. Să vezi, Voico, dumneata, Foițică mîndălac, Te-am chemat să-ți dau bărbat. PĂSCULESCU, E. P. 241. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mîndălaci = a găsi cu orice preț o vină (cuiva), a căuta nod în papură. Ce punea satul în nedumerire, și mai vîrtos p-ale ce cată.. păcate-n mîndălaci, e cînd [Sultănica] apucă lumea-n cap. DELAVRANCEA, S. 13.

măndănac (măndălac) n. Bot. alunele, barlaboiu: frunză verde măndănac POP. [Serb. MANDALA = nemț. Erdmandel].

măndălác și -nác m. (sîrb. mândala, migdală; bg. mindál și migdál, migdală, mindalak, plantațiune de migdalĭ; ung. mandula, it. mándorla, lat. amýgdala, d. vgr. amygdále, migdală). Munt. vest. Baraboĭ, alunele. Rădăcină de măndălac (considerată ca fruct).

mândălac s. m., pl. mândălaci

mândălac s. m., pl. mândălaci

mândălac s. m., pl. mândălaci

MÂNDĂLAC s. v. alunele.

mîndălac s. v. ALUNELE.

măndălac s.m. (reg.) plantă alimentară care face tuberculi cărnoși și aromatici; baraboi, alunele.

MANDALAC s. m. v. mîndălac.

MĂNDĂLÁC s. m. v. mîndălac.

MÎNDĂLÁC s. m. (Regional) Alunele (Carum bulbocastanum). Cf. PANȚU, PL. Foaie verde mîndălac, M-a făcut mama băiat. MAT. FOLK. 354. Foițică mîndălac, Te-am chemat să-ți dau bărbat. ,PĂSCULESCU L. P. 241. ◊ E x p r. A căuta (cuiva) păcate în mîndălaci = a găsi cuiva cu orice preț o vină, a căuta (cuiva) nod în papură. v. n o d. Ce punea satul în nedumerire, și mai vîrtos p-ale ce cată nod în papură și păcate-n mîndălaci, e cînd [Sultănica] apucă lumea-n cap. DELAVRANCEA, S. 13. A se lăsa tot măndălac = a se lăsa jos, inert, ca mort. Com. din ZAGRA-NĂSĂUD, cf. COMAN, GL. - Pl.: mîndălaci. – Și: măndălac, măndănác (PANȚU, PL.), mandalác s. m. – Etimologia necunoscută. Cf. scr. m a n d u l á, magh. m a n d u l a „migdală”. GR. BĂN. – Etimologia necunoscută.