malcócĭ m. (după numele unuĭ șef tătăresc năvălitor). Est. V. cĭucĭulea.

MALCOCI 1. – M. pan (16 A III 152); sluger (17 B III 461; AO V 233); – vatav, 1580 (Sd V 212); – cămănar (17 A IV 183); Hrisant, care semnează grecește (17 B IV 249); – țig. (16 B II 117). 2. + Marcu: Mărcoci, Stan (AO XII 245). Cf. studiul lui P.Caraman „Gerul lui Marcoci”. Malcăciu olt. 1620 (An C Vi 493).