MĂIUG, măiuge, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mai². ♦ Unealtă de lemn cu care se bate inul sau cânepa; măiuț. – Mai² + suf. -iug.

măiug s [At: VÎRCOL, V. 95 / Pl: ? / E: srb maljuga „orcic, mai²”] (Olt) Căpățână în care stă cârligul de-ntors la ciutură.

măiug sn [At: LB / V: (reg) ~iuc (Pl: ~uci), maiec, maieg, mai~, măiugă (Pl: ~ugi) sf, mâiog / Pl: ~uge, ~uri, (rar) ~iugi / E: mai² + -ug cf srb maljuga] 1-12 (Reg; șhp) Măieț (1-12). 13 (Mun) Unealtă cu care se bate racul la joagăr. 14 (Trs) Unealtă de lemn cu care se bate inul. 15 (Reg) Tindeche la războiul de țesut. 16 (Reg) Fiecare dintre picioarele de sanie care intră cu un capăt în talpă, iar cu celălalt în oplean. 17 (Înv; csnp) Par.

MĂIUG, măiuge, s. n. Diminutiv al lui mai². ♦ Unealtă de lemn cu care se bate inul sau cânepa; măiuț. – Mai² + suf. -iug.

MĂIUG, măiuge, s. n. 1. Ciocan de lemn cu care se bate cînepa de toamnă, uscată, pentru ca să se frîngă. 2. (Neobișnuit) Buzdugan. Măiug de aur și de pietre scumpe. ODOBESCU, S.III 634.

măiug n. întinzător (la răsboiul de țesut). [Serb. MALĬUGA].

maiec sn vz măiug

maieg sn vz măiug

maiug sn vz măiug

măiuc sn vz măiug

măiugă² sf vz măiug

mâiog sn vz măiug corectat(ă)

măiug (pop.) s. n., pl. măiuge

măiug (pop.) s. n., pl. măiuge

măiug s. n., pl. măiuge

MĂIUG s. v. tindeche.

măiug s. v. TINDECHE.

MAIÉC s. n. v. măiug.

MAIÉG s. n. v. măiug.

MAIÚG s. n. v. măiug.

MĂIUC s. n. v. măiug.

MĂlUG s. n. Diminutiv al lui m a i². Cf. LB, POLIZU, CIHAC, I, 154, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. I. 1. (Regional) Cf. m a i² (I). Cf. VICIU GL., PAȘCA, GL., ALR I 723/148, 150, 215, 249, ALR II 6 670/514, 784, 791. 2. (Regional) Cf. m a i² (II 3). 1 măiugă de her de pisat sare, de cinci litre de her (a. 1 760). IORGA, S. D. XIV, 309, cf. REV. CRIT. III, 159, H XVI 11, ALR II 3 979/105, A I 35. 3. (Regional) Cf. m a i² (II 4). Cf. ALR SN I h 233. II. 1. (Prin Munt.) „Unealtă cu care se bate racul la joagăr”. ALR II 6 454/784, 836. 2. (Prin Transilv.) Unealtă de lemn cu care se bate inul. Cf. LB. 3. (Regional) Tindeche (la războiul de țesut). Cf. ȘĂINEANU, D. U., PAMFILE, I. C. 274, H IV 157, ȘEZ. VIII, 148, ALRM SN I h 306.4. (Regional) Fiecare dintre picioarele de sanie care intră cu un capăt în talpă, iar cu celălalt în oplean (Cămărașu-Turda). VICIU, GL. 5. (Învechit, cu sens neprecizat, probabil) Par, pivot. Este-un cort mare rotat... Cu țerușii de argint, Cum n-a fost nici că mai sînt, Cu măiugi de acioi, Cum nu se află pe la noi. POP., ap. GCR II, 300. Un cort mare rotat, creștetul nerămzat Cu maiugul de argint Ce n-am văzut de cînd sînt. POP., ap. ODOBESCU, S. II, 427. – Pl.: măiuge (POLIZU, ȘĂINEANU, D. U., ALR 3 979/105, 6670/791, ALR SN I h 233) și măiuguri (ALR I 723/148, 150), (rar, m.) măiugi. – Și: (regional) măiúc (ȘEZ. VIII, 148, ALR II 6454/784,6670/784; pl. măiuci) maiúg, maiég (LM), maiéc (LM), mîióg (COSTINESCU) s. n. ; (5) măiúgă (pl. măiugi ALR I 723/215) s. f. – Mai² + suf. -ug. Cf. scr. m a l j u g a.

MĂlUGĂ² s. f. v. măiug.