2 intrări

26 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MĂGULIT, -Ă, măguliți, -te, adj. Satisfăcut, flatat, încântat (în orgoliul sau vanitatea sa). ♦ (Înv.) Ale cărui calități au fost intenționat exagerate; înfrumusețat. – V. măguli.

MĂGULIT, -Ă, măguliți, -te, adj. Satisfăcut, flatat, încântat (în orgoliul sau vanitatea sa). ♦ (Înv.) Ale cărui calități au fost intenționat exagerate; înfrumusețat. – V. măguli.

măgulit, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 77 / Pl: ~iți, ~e / E: măguli] 1 (Îvr) Ale cărui calități au fost intenționat exagerate Si: lingușit. 2 Flatat.

MĂGULI, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

amăgulit2, ~ă a vz măgulit2

măguli [At: VARLAAM – IOASAF, 117r/23 / V: (înv) a~ / Pzi: ~lesc / E: slv магоулити] 1 vt (Înv) A alinta. 2 vt A satisface pe cineva în mândria, în orgoliul său Si: a flata, a linguși. 3-4 vtr A (se) amăgi.

MĂGULI, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. magulitsen.

MĂGULI, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A face plăcere cuiva prin vorbe sau fapte, a satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva; a linguși, a adula, a flata. Știi tu cine te judecă și cine te măgulește? ARGHEZI, P. T. 77. Atențiunea dumitale m-a măgulit foarte. CARAGIALE, O. VII 501. Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O. I 134. 2. Refl. (Învechit) A se amăgi, a se împăca. Să stai cu turcii fără a te măguli însă că vei dobîndi ceva. GHICA, A. 598. Nu te mai măguli cu o nădejde ce niciodată nu se poate împlini. NEGRUZZI, S. I 25.

A MĂGULI ~esc tranz. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința cuiva); a flata; a linguși; a adula. /<sl. maguliti sen

A SE MĂGULI mă ~esc intranz. înv. A trăi cu speranțe; a-și face iluzii. /<sl. maguliti sen

măgulì v. a linguși, gâdilând amorul propriu. [Slav. MAGULITI].

măgulésc v. tr. (vsl. maguliti sen, a linguși, d. mgr. *magulizo, d. mágulon, obraz; sîrb. -iti se. V. măgură). Fac să se bucure pin laude meritate orĭ pin lingușirĭ: comandantu îĭ măguli pe ostașĭ c’o vorbă bună, vulpea îl măguli pe corb pin lingușirĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

măguli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulesc, 3 sg. măgulește, imperf. 1 măguleam; conj. prez. 1 sg. să măgulesc, 3 să măgulească

măguli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulesc, imperf. 3 sg. măgulea; conj. prez. 3 să măgulească

măguli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulesc, imperf. 3 sg. măgulea; conj. prez. 3 sg. și pl. măgulească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂGULIT adj. flatat. (Se simte extrem de ~.)

MĂGULIT adj. flatat. (Se simte extrem de ~.)

MĂGULI vb. v. ademeni, alinta, amăgi, dezmierda, încânta, înșela, minți, mângâia, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

MĂGULI vb. 1. v. linguși. 2. v. complimenta.

MĂGULI vb. 1. a flata, a linguși, (înv. și reg.) a șutili, (Munt.) a mîglisi, (fig.) a linge, a peria, a pomăda, a tămîia. (A-și ~ superiorii.) 2. a complimenta, a flata. (Ce-l tot ~ atîta?)

măguli vb. v. ADEMENI. ALINTA. AMĂGI. DEZMIERDA. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MÎNGÎIA. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

măguli (măgulesc, măgulit), vb. – A flata, a linguși. Creație expresivă, cum o demonstrează suf. -li, și corespondența cu guguli, giugiuli, cocoli, fofoli, șoșoli etc., cu același sens. Trebuie să se pornească de la o rădăcină *măc- sau *moc- „obiect rotund”, cf. moacă și alte derivate menționate acolo. Fără îndoială, în general se consideră că-i vorba de un ngr. *μαγουλίζω, format după μάγουλον „obraz” (Cihac, II, 672 și II, 181; Meyer, IF, III, 69; Berneker, II, 4; Tiktin); dar această der. este îndoielnică, deoarece nu se poate concepe un vb. rom. care să provină dintr-un s. gr.: în mod normal, vb. trebuie să fi existat în gr., sau s. ar fi lăsat vreo urmă în rom. E adevărat că se menționează și un sl. maguliti se: dar Miklosich, Lexicon, 359, se îndoiește că acest cuvînt ar fi realmente sl. și că nu se poate cita decît un singur ex., al cărui sens este conjunctural, și care probabil provine din rom. Der. măguleală, s. f. (lingușire, flatare); măgulitor, adj. (lingușitor); măgulitură, s. f. (înv., lingușire); măglisi (var. mîglisi), vb. (a linguși), în loc de *măgulisi (după Cihac, II, 181, din pol. mahlować, rezultat imposibil din punct de vedere fonetic); măglisitor, adj. (lingușitor). Din rom. provine bg. din Trans. magula (Miklosich, Bulg., 126).

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂGULÍT, -Ă adj. 1. (Învechit, rar) Ale cărui calități au fost intenționat exagerate; înfrumusețat. Ați făcut niște frumoase portreturi despre soțiile dv.; dar să nu bănuițiîmi par cam măgulite. NEGRUZZI, S. I, 77. 2. Satisfăcut, flatat, încîntat. Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O, I, 134. Ar fi prilej, prin urmare, ca mata să te simți foarte măgulită. HOGAȘ, DR. 224, cf. 159. Se simțea măgulită că a deșteptat o iubire atît de puternică în inima tînărului. REBREANU, I. 186, cf. id. R. I, 22. Începusem să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai toată lumea pentru mine. CAMIL PETRESCU, U. N. 23. Căpitanul se simțea măgulit. BRĂESCU, A. 244. Aruncă tuturor o privire mîndră, măgulit că era astfel compătimit de Olimpia. CĂLINESCU, O. I, 92. Fata era măgulită să stea de vorbă alături de bătrînul doctor, amicul din tinereță a mamei. BART, E. 311. Vă spun sincer că mă simt foarte măgulit de aprecierea unui om cult și inteligent. V. ROM. martie 1955, 194. – Pl.: măguliți, -te. – V. măguli.

MĂGULÍ vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A mîngîia, a alinta. Cuprinzîndu-l în brață, îl sărută și, măgulindu-l cu blîndeațe, cu smerenie, îi zisă. VARLAAM-IOASAF, 117r/23. ◊ (Glumeț) De voim să ne iubească Prefăcutele femei, Punem să le măgulească Un băț bun, mlădios de tei. PR. DRAM. 327. 2. T r a n z. A satisface pe cineva în mîndria, în orgoliul său ; a flata ; a linguși. Începură ei a-l măguli pre orbu, ceialanți orășăni întrebînd ce-i vor da. HERODOT (1645), 502. Pre acesta dară într-aceasta chip, coada în loc de cap puindu-i amăgulind-o o așezară. CANTEMIR, IST. 106. Și tu voiești să mă măgulești? KOTZEBUE. U. 27v/13. Nădeajdea a împărăți preste. . . noroade va măguli inima lui cea iubitoare de slavă. BELDIMAN, N. P. II, 52/1. Cu adimeniri viclene auzu-ți măgulesc. NEGRUZZI, S. II, 190. Atențiunea dumitale m-a măgulit foarte. CARAGIALE, O. VII, 501. Adă lozul, să vedem mai bine! zise bărbatul, stăpînindu-și firea, căci încrederea femeii îl măgulea. REBREANU, NUV. 272, cf. id. R. I, 258. Încrederea pe care mi-o arăți mă măgulește și mai mult. CAMIL PETRESCU, T. II, 122. Așezați devreme în rîndul întîi, populînd sala, pentru a măguli vanitatea profesorilor. BRĂESCU, A. 192, cf. ARGHEZI, P. T. 77, GALAN, B. II, 266. Cu atît mai mult e cazul să te măgulească aprecierea lui. V. ROM. septembrie 1955, 92. ◊ A b s o l. Pe din față măgulește, Pe din dos te otrăvește, se zice despre cei fățarnici. Cf. ZANNE, P. II, 134. 3. R e f l. și (învechit) tranz. A (se) încînta ; a (se) amăgi. Pre mulți au măgulit lîngă sine. SIMION DASC., LET. 236. Dusu-o-au și la împărăteasa sa împăratul. . . ca să o măgulească să o întoarcă. DOFOFTEI, V. S. septembrie 19v/30, cf. octombrie 91v/31, noiembrie 98v/29. El nu știe că nu trebui a să măguli cu această nădejde (a. 1750-1780). GCR II, 83/37. Și pre Cnimoi îl măguleaște, cu fealiuri de chipuri trăgîndu-l. AETHIOPICA, 6r/6. Romanii. . . măgulesc pre femei și încep a le răpi. BELDIMAN, N. P. I, 15/9, cf. id. E. 64/35. Cu aceste nădejdi măgulindu-să, s-au culcat în crevatul său. DRĂGHICI, R. 71/10, cf. 147/29. Să stai cu turcii, fără a te măguli însă că vei dobîndi ceva. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 598. Nu te mai măguli cu o nădejde ce niciodată nu se poate împlini. NEGRUZZI, S. I, 25. Și. . . eu care m-am măgulit un moment că am vocațiune de autor. GANE, N. III, 154, cf. OȚETEA, T. V. 180. – Prez. ind.: măgulesc. – Și: (învechit) amăgulí vb. IV. – Din V. sl. магоулити сѧ.

Intrare: măgulit
măgulit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măgulit
  • măgulitul
  • măgulitu‑
  • măguli
  • măgulita
plural
  • măguliți
  • măguliții
  • măgulite
  • măgulitele
genitiv-dativ singular
  • măgulit
  • măgulitului
  • măgulite
  • măgulitei
plural
  • măguliți
  • măguliților
  • măgulite
  • măgulitelor
vocativ singular
plural
amăgulit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amăgulit
  • amăgulitul
  • amăguli
  • amăgulita
plural
  • amăguliți
  • amăguliții
  • amăgulite
  • amăgulitele
genitiv-dativ singular
  • amăgulit
  • amăgulitului
  • amăgulite
  • amăgulitei
plural
  • amăguliți
  • amăguliților
  • amăgulite
  • amăgulitelor
vocativ singular
plural
Intrare: măguli
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măguli
  • măgulire
  • măgulit
  • măgulitu‑
  • măgulind
  • măgulindu‑
singular plural
  • măgulește
  • măguliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • măgulesc
(să)
  • măgulesc
  • măguleam
  • măgulii
  • măgulisem
a II-a (tu)
  • măgulești
(să)
  • măgulești
  • măguleai
  • măguliși
  • măguliseși
a III-a (el, ea)
  • măgulește
(să)
  • măgulească
  • măgulea
  • măguli
  • măgulise
plural I (noi)
  • măgulim
(să)
  • măgulim
  • măguleam
  • măgulirăm
  • măguliserăm
  • măgulisem
a II-a (voi)
  • măguliți
(să)
  • măguliți
  • măguleați
  • măgulirăți
  • măguliserăți
  • măguliseți
a III-a (ei, ele)
  • măgulesc
(să)
  • măgulească
  • măguleau
  • măguli
  • măguliseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amăguli
  • amăgulire
  • amăgulit
  • amăgulitu‑
  • amăgulind
  • amăgulindu‑
singular plural
  • amăgulește
  • amăguliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amăgulesc
(să)
  • amăgulesc
  • amăguleam
  • amăgulii
  • amăgulisem
a II-a (tu)
  • amăgulești
(să)
  • amăgulești
  • amăguleai
  • amăguliși
  • amăguliseși
a III-a (el, ea)
  • amăgulește
(să)
  • amăgulească
  • amăgulea
  • amăguli
  • amăgulise
plural I (noi)
  • amăgulim
(să)
  • amăgulim
  • amăguleam
  • amăgulirăm
  • amăguliserăm
  • amăgulisem
a II-a (voi)
  • amăguliți
(să)
  • amăguliți
  • amăguleați
  • amăgulirăți
  • amăguliserăți
  • amăguliseți
a III-a (ei, ele)
  • amăgulesc
(să)
  • amăgulească
  • amăguleau
  • amăguli
  • amăguliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

măgulit, măguliadjectiv

etimologie:
  • vezi măguli DEX '98 DEX '09

măguli, măgulescverb

  • 1. tranzitiv A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Știi tu cine te judecă și cine te măgulește? ARGHEZI, P. T. 77. DLRLC
    • format_quote Atențiunea dumitale m-a măgulit foarte. CARAGIALE, O. VII 501. DLRLC
    • format_quote Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O. I 134. DLRLC
  • 2. reflexiv învechit A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să stai cu turcii fără a te măguli însă că vei dobîndi ceva. GHICA, A. 598. DLRLC
    • format_quote Nu te mai măguli cu o nădejde ce niciodată nu se poate împlini. NEGRUZZI, S. I 25. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.