MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

MĂGULÍT, -Ă, măguliți, -te, adj. Satisfăcut, flatat, încântat (în orgoliul sau vanitatea sa). ♦ (Înv.) Ale cărui calități au fost intenționat exagerate; înfrumusețat. – V. măguli.

MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. magulitsen.

MĂGULÍT, -Ă, măguliți, -te, adj. Satisfăcut, flatat, încântat (în orgoliul sau vanitatea sa). ♦ (Înv.) Ale cărui calități au fost intenționat exagerate; înfrumusețat. – V. măguli.

MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A face plăcere cuiva prin vorbe sau fapte, a satisface amorul propriu sau vanitatea cuiva; a linguși, a adula, a flata. Știi tu cine te judecă și cine te măgulește? ARGHEZI, P. T. 77. Atențiunea dumitale m-a măgulit foarte. CARAGIALE, O. VII 501. Măgulit e fiecare Că n-ai fost mai mult ca dînsul. EMINESCU, O. I 134. 2. Refl. (Învechit) A se amăgi, a se împăca. Să stai cu turcii fără a te măguli însă că vei dobîndi ceva. GHICA, A. 598. Nu te mai măguli cu o nădejde ce niciodată nu se poate împlini. NEGRUZZI, S. I 25.

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 sg. și pl. măguleáscă

MĂGULÍ vb. 1. v. linguși. 2. v. complimenta.

MĂGULÍ vb. v. ademeni, alinta, amăgi, dezmierda, încânta, înșela, minți, mângâia, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

MĂGULÍT adj. flatat. (Se simte extrem de ~.)

măgulí (măgulésc, măgulít), vb. – A flata, a linguși. Creație expresivă, cum o demonstrează suf. -li, și corespondența cu guguli, giugiuli, cocoli, fofoli, șoșoli etc., cu același sens. Trebuie să se pornească de la o rădăcină *măc- sau *moc- „obiect rotund”, cf. moacă și alte derivate menționate acolo. Fără îndoială, în general se consideră că-i vorba de un ngr. *μαγουλίζω, format după μάγουλον „obraz” (Cihac, II, 672 și II, 181; Meyer, IF, III, 69; Berneker, II, 4; Tiktin); dar această der. este îndoielnică, deoarece nu se poate concepe un vb. rom. care să provină dintr-un s. gr.: în mod normal, vb. trebuie să fi existat în gr., sau s. ar fi lăsat vreo urmă în rom. E adevărat că se menționează și un sl. maguliti se: dar Miklosich, Lexicon, 359, se îndoiește că acest cuvînt ar fi realmente sl. și că nu se poate cita decît un singur ex., al cărui sens este conjunctural, și care probabil provine din rom. Der. măguleală, s. f. (lingușire, flatare); măgulitor, adj. (lingușitor); măgulitură, s. f. (înv., lingușire); măglisi (var. mîglisi), vb. (a linguși), în loc de *măgulisi (după Cihac, II, 181, din pol. mahlować, rezultat imposibil din punct de vedere fonetic); măglisitor, adj. (lingușitor). Din rom. provine bg. din Trans. magula (Miklosich, Bulg., 126).

A MĂGULÍ ~ésc tranz. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința cuiva); a flata; a linguși; a adula. /<sl. maguliti sen

A SE MĂGULÍ mă ~ésc intranz. înv. A trăi cu speranțe; a-și face iluzii. /<sl. maguliti sen

măgulì v. a linguși, gâdilând amorul propriu. [Slav. MAGULITI].

măgulésc v. tr. (vsl. maguliti sen, a linguși, d. mgr. *magulizo, d. mágulon, obraz; sîrb. -iti se. V. măgură). Fac să se bucure pin [!] laude meritate orĭ pin lingușirĭ: comandantu îĭ măguli pe ostașĭ c´o vorbă bună, vulpea îl măguli pe corb pin lingușirĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂGULÍ vb. 1. a flata, a linguși, (înv. și reg.) a șutili, (Munt.) a mîglisi, (fig.) a línge, a peria, a pomăda, a tămîia. (A-și ~ superiorii.) 2. a complimenta, a flata. (Ce-l tot ~ atîta?)

măgulí vb. v. ADEMENI. ALINTA. AMĂGI. DEZMIERDA. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MÎNGÎIA. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

MĂGULÍT adj. flatat. (Se simte extrem de ~.)