MAGISTRATURĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; demnitatea, profesia de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

magistratură sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: (rar) ~ri / E: ger Magistratur, fr magistratura] 1 Funcție sau demnitate publică la romani, la greci etc. 2 Timp cât exercita cineva o magistratură (1). 3 Totalitate a organelor administrative și judiciare care conduceau un oraș Si: municipalitate, magistrat (1). 4 Corp al magistraților (4). 5 Funcție de magistrat. 6 Profesiune de magistrat. 7 (Pgn; îvr) Funcție.

MAGISTRATURĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; funcția, profesiunea de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

MAGISTRATURĂ, magistraturi, s. f. (În vechea organizare judecătorească) Funcția magistratului; timpul cît își exercită funcția un magistrat. E o istorie din primii mei ani de magistratură. GALACTION, O. I 93. ♦ Corpul magistraților. Adus în capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182.

MAGISTRATURĂ s.f. 1. Funcție, demnitate de magistrat; durata funcției unui magistrat. 2. Corpul magistraților. [Cf. germ. Magistratur, fr. magistrature, it. magistratura].

MAGISTRATURĂ s. f. 1. funcție, demnitate de magistrat; durata acestei funcții. 2. corpul magistraților. 3. (fig.) funcție înaltă, de răspundere. (< germ. Magistratur, fr. magistrature)

MAGISTRATURĂ ~i f. 1) Corpul magistraților. 2) Funcția de magistrat. /<germ. Magistratur, fr. magistrature

magistratură f. 1. demnitatea, sarcina magistratului; 2. timpul cât un magistrat își exercită funcțiunea; 3. corpul magistraților: se destină magistraturei.

*magistratúră f., pl. ĭ (d. magistrat; fr. -ture, it. -tura). Demnitatea de magistrat. Timpu cît eștĭ magistrat: supt magistratura mea. Corpu magistraților.

magistru sm [At: ȘINCAI, HR. I, 98/1/ V: (înv) ~ter, ~ghis~ sm / Pl: ~ri / E: lat magister, ger Magister] 1 (Înv; cu determinări la genitiv sau udp „de”) Persoană care avea funcția de a supraveghea, a administra sau a comanda. 2 (Înv) Grad ierarhic în administrație, în armată etc. Vz comandant, șef 3 (Înv; îs) -ul orașului Primar. 4 Grad ierarhic în anumite ordine religioase, militare etc. 5 (Liv) Persoană cu pregătire specială, care instruiește pe cineva într-un anumit domeniu de activitate. 6 (Spc) Profesor. 7 (Înv) Meșter.

magistratură s. f., g.-d. art. magistraturii; (durate ale funcției) pl. magistraturi

magistratură s. f., g.-d. art. magistraturii; (durate ale funcției de magistrat) pl. magistraturi

magistratură s. f., g.-d. art. magistraturi; (timpul cât își exercită funcția un magistrat) pl. magistraturi

MAGISTRATURĂ s. f. 1. Funcție sau demnitate publică la romani, la greci etc.; timpul cît exercita cineva o astfel de funcție. Ieșind din magistratură, Cezar dobîndea Galia Țizalpină, țară supusă romanilor. VÎRNAV, F. 138^v/21. 2. Totalitatea organelor administrative și judiciare care conduceau odinioară un oraș; funcția, activitatea acestor organe; municipalitate, (învechit) magistrat (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Orașele... se ocîrmuiau de o magistratură aleasă pe fiecare an și compusă de un județ și de doisprezece pîrgari. BĂLCESCU, M. V. 10.Corpul magistraților; funcția, profesiunea de magistrat. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., VALIAN,V., NEGULICI, ARISTIA, PLUT., STAMATI, D., PONTBRIANT, D. Istorisea anecdotele baroului și magistraturii ieșene. TEODOREANU, M. II, 129. Jude de ședință adus în Capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182. Cunoștea magistratura și cunoștea magistrații. STANCU, R. A. IV, 245. 4. P. gener. (Învechit, rar) Funcție, sarcină, misiune. Învățătorii... sînt niște foncționeri ce eserciteazâ cea mai însăm(ă)nătoare magistratură. CALENDAR (1854), 32/24. – Pl.: (rar) magistraturi. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.