MAGISTRAT, magistrați, s. m. 1. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Cetățean ales într-o funcție publică înaltă. – Din fr. magistrat. Cf. lat. magistratus.

magistrat [At: (a. 1735) IORGA, S. D. XII, 231 / V: (înv) ~ghis~, (reg) mais~ / Pl: (3-5) ~ați, (1-2) ~e, ~uri / E: ger Magistrat, fr magistrat, lat magistratus] 1 sn (Înv; Trs) Conducere a unui oraș Si: municipalitate Vz sfat. 2 sn (Pex) Autoritate publică administrativă, judiciară etc. 3 sm (Înv) Membru în conducerea administrativă, judiciară etc. a unui oraș Vz dregător. 4 sm Membru al corpului judiciar. 5 sm (Ant) Cetățean roman ales pentru exercitarea unor importante atribuții de conducere.

MAGISTRAT, magistrați, s. m. 1. (În Roma antică) Cetățean ales pentru exercitarea unor importante atribuții de conducere. 2. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror). 3. (Înv.) Membru în conducerea administrativă, judiciară etc. a unui oraș. 4. (Înv.) Autoritate publică (administrativă, judiciară etc.). – Din (1, 2, 4) fr. magistrat, (3) germ. Magistrat. Cf. lat. magistratus.

MAGISTRAT, magistrați, s. m. 1. (În vechea organizare judecătorească) Judecător sau procuror. Magistratul are o replică în care martorul nu-l mai poate urma. ARGHEZI, P. T. 95. Chițibușuri avocățești propunea bărbatul Emiliei, magistratul. C. PETRESCU, Î. II 238. Mîna [caii]... păzind un aer grav, vrednic de un magistrat. NEGRUZZI, S. I 37. 2. (Învechit) Înalt demnitar. Magistrații voștri vor încinge eșarpe în contra tiraniei și stindardul tricolor va flutura cu fală în capul trupelor noastre. BOLLIAC, O. 224.

MAGISTRAT s.m. 1. (Ist.) Persoană investită cu anumite sarcini de autoritate publică în vechea Romă. ♦ Administrator al unui anumit teritoriu în unele sisteme administrative. 2. Membru al corpului de judecători; judecător, procuror, consilier de curte. [Cf. fr. magistrat, lat. magistratus].

MAGISTRAT s. m. 1. (în Roma antică) persoană investită cu anumite sarcini de autoritate publică. ◊ administrator al unui anumit teritoriu în unele sisteme administrative. 2. persoană care exercită funcția de judecător sau de procuror. (< fr. magistrat, germ. Magistrat, lat. magistratus)

MAGISTRAT ~ți m. 1) Persoană învestită cu dreptul de a judeca. 2) Funcționar superior sau înalt demnitar. /<fr. magistrat

magistrat m. cel învestit cu o autoritate administrativă sau judiciară.

*magistrát m. (lat. magistratus, funcțiune, funcționar). Funcționar judiciar (judecător, procuror ș. a.).

maghistrat snm vz magistrat

maistrat sm vz magistrat

magistrat s. m., pl. magistrați

magistrat s. m., pl. magistrați

magistrat s. m., pl. magistrați

magistrat s. v. MUNICIPALITATE.

MAGISTRÁT (< fr., germ., lat.) s. m. 1. (Dr.) Denumire dată judecătorilor și procurorilor. În România, au calitatea de m. și fac parte din corpul m. judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum și m. asistenți ai Curții Supreme de Justiție. Sunt asimilați m. ministrul Justiției, locțiitorii săi și personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, pe durată îndeplinirii funcției. Numirea și eliberarea din funcție a m. se face prin decret al președintelui țării. M. nu pot fi cercetați, reținuți sau arestați fără avizul ministrului Justiției. 2. Funcționar superior sau înalt demnitar. 3. (În Roma antică) Denumire dată persoanelor care aveau o înaltă autoritate publică (ex. consul, pretor, cenzor, edil, chestor ș.a.).

MAGISTRAT s. n., s. m. 1. S. n. (Învechit, mai ales în Transilv.) Conducere a unui oraș; municipalitate. V. s f a t. Judecată cu magistratul. . . au avut părinții noștri (a. 1735). IORGA, S. D. XII, 231. Ședea la masă... împreună cu cei mai mari ai maghistratului orașului. MOLNAR, RET. 67/21. Jăluitorii nu să odihnesc după hotârîrile maghistratului, alcătuit de nația săsească, pornesc jalba lor la Sibii. GOLESCU, Î. 5. În sînul acestui oraș avem îndestul concetățeni de a putea informa maghistrat (a. 1850). DOC. EC. 975. Migrațiunea iobagilor. . . au dat mult de lucru magistratului din Brașov. BARIȚIU, P. A. I, 524, cf. POLIZU, BARCIANU. Prezidentul magistratului București l-a luat la controlul visteriei orășenești. CAMIL PETRESCU, O. II, 337. ♦ P. e x t. Orice fel de autoritate publică, for (administrativ sau judiciar). Să se dea pe mina magistratului, spre pedeapsa ce i se cuvine. ȘINCAI, HR. III, 38/23. La staburile regimentelor. . . să se înființeze magistrate, care să îngrijească de trebile lor civile și economice. BARIȚIU, P. A. II, 186. Sînt nevoit a te duce dinaintea magistratului. NEGRUZZI, S. III, 125. Ficiorul au mers la ariopag, adică la maghistrat, și au chemat pre tatăl său la judecată. POP., AP. GCR II, 359. 2. S. m. (Învechit) Membru în conducerea administrativă, judiciară etc. a unui oraș. V. d r e g ă t o r. Acești magistrați, a cărora lumini a minții sînt mărginite. IST. AM. 18^r/23, cf. VALIAN, V., NEGULICI, STAMATi, D. În zadar am așteptat ca maghistrații și areopagele să-și deie socotința. RUSSO, S. 149. Magistrații noștri vor încinge eșarpe în contra tiraniei, și stindardul tricolor va flutura cu fală în capul trupelor. BOLLIAC, O. 224, cf. COSTINESCU. 3. S. m. Membru al corpului judiciar. V. j u d e c ă t o r. Cf. PONTBRIANT, D. Magistrații se deteră jos, zgribuliți de frig. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 180. Ținea morțiș să aibă ginere magistrat. LUC. VI, 147. Blajin, a știut să se strecoare printre certurile politice și să rămînă magistrat de carieră. bassarabescu, S. N. 14. Cumnatul meu [era] magistrat. BRĂESCU, A. 244. Magistratul are o replică, în care martorul nu-l mai poate urma. ARGHEZI, P. T. 95. – Pl: (1) magistrate și magistraturi (LB), (2, 3) magistrați. – Și: (învechit) maghistrát s. n., s. m.; (2) (regional) maistrát (T. PAPAHAGI, C. L. 29) s. m. – Din germ. (1, 2) Magistrat, fr. (3) magistrat. – Cf. lat. magistratus.

MAGHISTRAT s. n., s. m. v. magistrat.