2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mănuntaie sfp vz măruntaie

mănuntăi sfp vz măruntaie

mănuntei sfp vz măruntaie

mărântaie sfp vz măruntaie

măruntaie sfp [At: MOXA, 387/9 / V: (îrg) ~tăi, ~tăie, ~tări, mănun~, mănuntăi, (înv) mănuntei, (reg) ~rân~, ~răntăie, ~iuri, ~teie, mânun~, morân~ sfp, (nob) mărutai sn / E: ml minutolia] 1 Organe interne umane și animale Si: viscere. 2 (Pre) Organe interne din cavitatea abdominală Si: (pop) mărunțiș (12), (reg) mărunțele (18), (îvp) mărunțușuri (7), (Mar) mățăcăi (2) Vz mațe, potroace. 3 (Pop) Pântece al femeii, considerat ca un loc unde se concepe fătul. 4 (Înv) Organe genitale la bărbat. 5 (Fig) Interior al ființei omenești, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor, al conștiinței etc. Vz maț (33), rărunchi. 6 (Pex) Parte din interior, din adânc a unui lucru Si: mijloc. 7 (Îrg) Lucruri mărunte (18), fără mare valoare Si: mărunțișuri (9). 8 (Arg) Bani mărunți Si: mărunțiș (10).

MĂRUNTÁIE s. n. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale și la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate în cavitatea abdominală. ◊ Expr. A ști toate măruntaiele (din cineva) = a cunoaște gândurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. Partea cea mai adâncă a unui lucru; fund, adâncime, mijloc. ♦ Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor și al conștiinței. [Pr.: -ta-ie] – Lat. minutalia.

MĂRUNTÁIE s. f. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale și la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate în cavitatea abdominală. ◊ Expr. A ști toate măruntaiele (din cineva) a cunoaște gândurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. Partea cea mai adâncă a unui lucru; fund, adâncime, mijloc. ♦ Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor și al conștiinței. [Pr.: -ta-ie] – Din lat. minutalia.

MĂRUNTÁIE s. f. pl. 1. Totalitatea organelor interne, mai ales cele aflate în cavitatea abdominală, la animale (popular și la om); viscere. Zicea că știe măruntaiele omului și leacurile bolilor. DELAVRANCEA, V. V. 45. Și măruntaiele din om tot se ceartă uneori. CARAGIALE, O. III 36. Din creierii capului, Din măruntaiele trupului, Din baierele inimii. TEODORESCU, P. P. 358. ♦ Totalitatea organelor interne ale animalelor (excluzînd intestinele), bune de gătit și de mîncat. O frigare lungă și plină de pui cu mînile în șolduri și cu măruntaiele la subsiori se rumenea, sfîrîind. HOGAȘ, DR. 103. Porunci bucătăresei să nu lepede nimic din ale găinei, nici din măruntaie. ISPIRESCU, L. 271. ◊ Expr. A ști toate măruntaiele (din cineva) = a cunoaște gîndurile cele mai ascunse ale cuiva. Eu șăd călare în inima lor, și nu că mă laud, dar știu toate măruntaiele dintr-însele. CREANGĂ, P. 162. 2. Fig. Partea cea mai dinăuntru, cea mai adîncă a unui lucru; fund, adîncime. Destul am fost certați cu focuri și cutremure din măruntaiele acestui pămînt. CARAGIALE, O. VII 36. Străbateți voi pămîntul și a lui măruntaie. EMINESCU, O. I 94. Șuvoaiele crescute deodată se rostogoleau din măruntaiele munților, mînioase. RUSSO, O. 114. – Variantă: măruntăi (GANE, N. III 190) s. f. pl.

MĂRUNTẮI s. f. pl. v. măruntaie.

MĂRUNTÁIE f. la pl. 1) Organele din interiorul corpului la animal, păsări și oameni. 2) Totalitate a organelor interne comestibile ale animalelor. 3) fig. Partea interioară (adâncă) a unui lucru; adânc; străfund. [Sil. -ta-ie] /<lat. minutalia

măruntaie n. pl. 1. părți mărunte (mațe, ficat, splină) coprinse în pântecele omului sau animalelor; 2. fig. adâncime: măruntaiele pământului. [Lat. MINUTALIA. lit. mărunțișuri].

măruntáĭe și (vest) mănuntáĭe n. pl. (lat. mĭnutalia, lucrurĭ micĭ, tocătură de legume, pl. d. mĭnutal, lucru mic, d. mĭnútus, mărunt; it. minutaglia, pv. menudaio, vfr. menuaille, cat. menudall. Cp. cu bătaĭe, vînătaĭe, canalie, funeraliĭ, reprezaliĭ, rusaliĭ. V. mărunt). Vechĭ. Lucrurĭ micĭ, mărunțișurĭ, fleacurĭ. Azĭ. Părțile mărunte din trup (ficatu, inima, rinichiĭ ș. a.): cĭorbă de măruntaĭe. În măruntaĭele pămîntuluĭ, foarte adînc în pămînt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MĂRUNTÁIE s. pl. v. mărunt, mărunțiș.

MĂRUNTÁIE s. pl. 1. (ANAT.) viscere (pl.). 2. (ANAT.) (pop.) mărunțiș, vintre, (reg.) mărunțele (pl.). (~le porcului.) 3. adânc, adâncime, afund, fund, profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~le pământului.)

măruntaie s. pl. v. MĂRUNT. MĂRUNȚIȘ.

MĂRUNTAIE s. pl. 1. (ANAT.) (pop.) mărunțiș, vintre, (reg.) mărunțele (pl.). (~ porcului.) 2. adînc, adîncime, afund, fund, profunzime, străfund, (reg.) afundiș. afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ pămîntului.)

Intrare: mănuntaie
mănuntaie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: măruntaie
substantiv neutru (N90)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • măruntaie
  • măruntaiele
genitiv-dativ singular
plural
  • măruntaie
  • măruntaielor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N90)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • mănuntaie
  • mănuntaiele
genitiv-dativ singular
plural
  • mănuntaie
  • mănuntaielor
vocativ singular
plural