mălin sm [At: BRANDZA, FL. 541 / V: (reg, 3-5, 7) ~ă sf / Pl: ~i / E: drr mălină¹] 1 (Bot; șîc ~-alb, ~-negru) Arbust sau arbore mic din familia rozaceelor, cu flori mici, albe, puternic mirositoare, dispuse în ciorchine, a cărui scoarță, amară, cu proprietăți astringente, este utilizată în medicina populară Si: (reg) prun sălbatic (Prunus Padus). 2 (Bot; reg) Vișin-turcesc (Prunus maraleb). 3 (Bot; Trs; Mar; șîc ~-roșu) Liliac (Syringa vulgaris). 4 (Bot; Buc; îc) ~-alb Liliac alb (Syringa vulgaris alba). 5 (Bot; Buc; îc) ~-verde Liliac franțuzesc (Syringa persica). 6 (Bot; reg; șîc ~-negru) Lemn-câinesc (Lygustrum vulgare) 7 (Bot; reg; șîc ~-alb-de-pă-lemn) Sirinderică (Philadelphus coronarius). 8 (Bot; reg; șîc ~-roșu) Verigar (Rhamnus cathartica). 9 (Bot; reg; îae) Crușin (Rhamnus frangula). 10 (Bot; reg) Mesteacăn alb (Betiila alba). 11 (Bot; reg) Salcâm (Robinia pseudacacia). 12 (Bot; reg) Năfurică (Artemisici annua). 13 (Bot; reg) Brad (Abies alba). 14 (Bot; Trs) Pin (Pinus). 15 (Bot; reg) Jneapăn (Juniperus communis). 16 (Bot; reg; îc) ~-de-grădină Arbust cu flori albe sau roșietice, cu fructul o capsulă plină cu numeroase semințe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Dentizia crenata). 17 (Bot; reg; îc) ~-sălbatic Tulichină (Daphne mezereum). 18 (Bot; reg; îc) ~-negru Arin-negru (Alrinus ghetinosa). 19 (Bot; reg; îc) ~-roșu Soc (Sambucus nigra). 20 (Sst) Zmeur (Rubus idaeus). 21 (Med; reg; csnp) Erizipel.

MĂLIN, mălini, s. m. 1. Arbust din familia rozaceelor, cu frunze asemănătoare celor de prun, cu flori albe mirositoare, în ciorchine (Prunus padus). Mălinii înfloriți își revărsau miresmele tari asupra cerdacului SADOVEANU, O. I 344. Din albele crenguțe de mălin, Petale mici cu palide nervuri Îmi plouă tot parfumul din păduri. CAZIMIR, E. U. 9. 2. (Transilv.) Liliac. – Variantă: mălină s. f.

MĂLIN ~i m. Arbore din familia rozaceelor având frunzele cu marginea zimțată, cu flori albe și fructe mici, negre, folosite în industria alimentară și în medicină. /Din mălină

mălin m. 1. arbust cu foaia ca lămâița, cu floarea albă ca salcâmul (Prunus padus); 2. Tr. liliac.

mălín m. (d. mălină). Olt. Un copăcel rozaceŭ care crește pin pădurile umede de la munte și face niște drupe negre marĭ cît bobu de mazăre așezate în strugurĭ și a căruĭ scoarță e amară și astringentă (prunus padus, cérasus padus și padus racemosa). Un fel de vișin mic (cu fructe negre și amare, cu lemnu roș mirositor din care se fac cĭubuce, țigarete și bastoane) care crește pin pădurĭ și tufișurĭ (prunus [saŭ cérasus] mahaléb), numit odinioară antep. Drog, un copac din neamu salcîmuluĭ. Malin negru, 1. pațachină, verigar, salbă moale, 2. alt copăcel oleaceŭ (V. lemn cînesc). Trans. Mălin roș orĭ numaĭ mălin, malin și melin, liliac (syringa vulgaris). V. scumpie și călin.

mălină² sf vz mălin

MĂLINĂ¹ s. f. v. mălin.

malín, V. mălin.

mălin s. m., pl. mălini

mălin s. m., pl. mălini

mălin s. m., pl. mălini

MĂLIN s. (BOT.; Prunus padus) (Transilv. și Ban.) prun sălbatic.

MĂLIN s. v. lemn-câinesc, liliac, mahaleb, năfurică, pin, sirinderică, vișin turcesc.

MĂLIN s. (BOT.; Prunus padus) (Transilv. și Ban.) prun sălbatic.

mălin s. v. LEMN-CÎINESC. LILIAC. MAHALEB. NĂFURICĂ. PIN. SIRINDERICĂ. VIȘIN TURCESC.

mălin (mălini), s. m. – Arbust (Prunus padus). Sl. (bg., cr., slov., ceh., pol., rus.) malina „zmeură” (Cihac, II, 185; Berneker, II, 12; Pascu, II, 220; Conev 44). Confuzia semantică se explică prin prezența plantei în aceleași desișuri în care crește zmeura. – Der. mălină, s. f. (fructul mălinului); măliniș, s. n. (munte în care există mulți arbuști din această specie); măliniță, s. f. (tulichină, Ligustrum vulgare).

mălin, mălini, s.m. – (bot.) Arbust decorativ cu flori albe sau liliachii, mirositoare; liliac (Prunus padus). – Din mălină (der. regr.) (Scriban, DEX, MDA); din sl. malina „zmeură” (Cihac, Conev, Berneker, Pascu, cf. DER).

mălin, -i, s.m. – (bot.) Arbust decorativ cu flori albe sau liliachii, mirositoare; liliac. – Din ucr. malyna „zmeură”.

MĂLÍN (< mălină) s. n. Arbore melifer din familia rozaceelor, înalt până la 15 m, cu frunze eliptice, dințate, cu flori albe puternic, parfumate, mici, în raceme și cu fruct drupă globuloasă mică, neagră; crește spontan în regiunea de dealuri și uneori se cultivă în scopuri decorative (Prunus padus). Scoarța are proprietăți diuretice și calmate.

MĂLIN subst. 1. – (Dm); – Roșilu din Drajna, 1670 (BCI XIII); -a (Dm; Șez; 16 A I 216, II 119); -escu; -ești s. Cf. și blg. малuкa „sora mai mică a soțului”.

Mălin Prenumele Mălín și Mălína, destul de frecvente astăzi, mai ales forma feminină, sînt explicate, nu numai de către specialiști, fie prin numele plantei mălin (arbust din familia rozaceelor, cu flori albe și plăcut mirositoare, cunoscut și ca plantă ornamentală sau meliferă), fie prin cel al fructului, mălină. Fără a nega faptul că apropierea de mălin, mălină a contribuit la popularizarea numelor, formarea acestora pe teren românesc este cu totul improbabilă. Un prim argument ar fi numele de botez Mălina în onomastica noastră (atestat în Moldova încă din sec. 15), pe cîtă vreme antroponimele de la nume de plante și flori (dar nu de la fructe!) sînt de dată mai recentă. Cum Mălina are corespondente perfecte în onomastica popoarelor slave, vecine, singura ipoteză plauzibilă este originea slavă a numelui (din limbile slave de sud a fost împrumutat și cuvîntul mălină). Dar nici explicațiile pentru bg. Mălina nu ni se par satisfăcătoare (au fost propuse etimoanele malina „sora mai mică a soțului”), întrucît toate pornesc de la cuvinte comune, devenite nume de botez în perioada mai veche doar în cazuri excepționale (inventarul numelor de botez era strict limitat în secolele trecute, atît la noi cît și la slavi, la numele calendaristice, printre care se puteau strecura uneori și altele laice, dar numai sprijinite de o veche tradiție). Avem de a face probabil cu un derivat din tema onomastică Mal-, întîlnită în numeroase derivate și cîteva compuse obișnuite la popoarele slave (și împrumutate de către români), a cărei semnificație și origine rămîn încă necunoscute. O soluție potrivită, cel puțin pentru unele situații, ar fi apropierea de → Magdalena. Fără a face nici o legătură cu prenumele noastre, amintim existența unui Malin, vechi nume de botez în Franța.

Prunus padus L., « Mălin ». Specie care înflorește primăvara, după înfrunzire. Flori albe, puternic parfumate, pînă la 20 în raceme pendente, fin-păroase. Frunze eliptice, groase, glabre, cu baza rotunjită, verzi-închis, pe partea inferioară glauscente, de cele mai multe ori rugoase, pețiolate. Arbore cu port erect, pînă la 15 cm înălțime, scoarță netedă. Fructe mici, negricioase, dulci, necomestibile.

Prunus serotina Ehrh., « Mălin american ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albe, mici, dispuse în raceme pendente, pînă la 14 cm lungime. Frunze alungit-eliptice, lanceolate, baza cuneată, dințate pe margini, pe partea superioară lucioase, cu pețiol 3 cm lungime. Arbore sau arbust înalt și lujeri roșii-închis, glabrii. Fructe sferice, roșii-negricioase, comestibile. Crește relativ repede și rezistă bine la secetă și ger. modificată

MĂLÍN s. m. I. (Bot.) 1. (Și în sintagmele mălin alb, lb, mălin negru, BRANDZA, FL. 541, PANȚU, pl.) Arbust sau arbore mic din familia rozaceelor, cu flori mici, albe, puternic mirositoare, dispuse în ciorchine, a cărui scoarță, amară, cu proprietăți astringente, este întrebuințată în medicina populară ; (regional) prun sălbatic (Prunus padus). Iată mintă, săbiuță . . ., sălvie. . . Toate într-un smoc de flori de salcîm, de mălin și de liliac. NEGRUZZI, S. I, 98. Frunză verde ș-un mălin, Prin tufarii de arin, Se rotește coasa bine. BELDICEANU, P. 88. În fund sînt mălinii cu frunze întunecate sub care am plîns în serile triste. PETICĂ, O. 280. Din albele crenguțe de mălin, Petale mici cu palide nervuri Îmi plouă tot parfumul din păduri. CAZiMIR, L. U. 9. Culeseră din pădure ramuri de tei și de mălin cu care împodobiră luntrea. STĂNOIU, C. I. 96. Înălțat în ceru-albastru și senin, Se ridică-n floare albă un mălin. BOTEZ, P. O. 164. Mălinii înfloriți își revărsau miresmele tari asupra cerdacului. SADOVEANU, O. I, 85. ♦ Vișin-turcesc (Prunus mahaleb). Cf. GRECESCU, FL. 197, PANȚU, PL. 2. (Transilv. și Maram. ; și în sintagma mălin roșu) Liliac (Syringa vulgaris). Cf. COTEANU, PL. 13, LB, PANȚU, PL. Liliacul (Syringa vulgaris), numit prin unele locuri mălin roșu, iorgovan, scriuțe, e destul de cunoscut în popor. ȘEZ. XV, 56. Frunză verde de mălin, Plecat-a stîna Dunchii Și cu fratele Bercii. BUD, P. P. 20, cf. 79. Cînd îi ieși din grădină, Rumpe-o creangă de mălină. BÎRLEA, B. 126, cf. ALR I 1 917/100, 170, 223, 350, 381. ◊ (Prin Bucov.) Mălin alb = liliac alb (Syringa vulgaris alba). Cf. PANȚU, pl., BUJOREAN, B. L. (Prin Bucov.) Mălin verde = liliac franțuzesc (Syringa persica). Cf. PANȚU, PL. 3. (Regional ; și în sintagma mălin negru) Lemn-cîinesc (Lygustrum vulgare). Cf. LB, PONTBRIANT, D. Lemnul-cînesc, mălinul negru sau lemnul-cîinelui face niște fructe negre, niște bobițe din cari se capătă un negru pentru boirea vinului. PAMFILE, I. C. 224, cf. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 215, PANȚU, PL. 4. (Regional; și în sintagma mălin alb de pă lemn, BULET. GRĂD. BOT. V, 65) Sirinderică (Philadelphus coronarius). Cf. PONTBRIANT, D. 5. (Regional) Numele a doi arbuști: a) (și în sintagma mălin roșu. DAMÉ, T_,2, 38) verigar (Rhamnus cathartica). Cf. CIHAC, II, 185, DAMÉ, T_.2, 38 ; b) crușîn (Rhamnus frangula). Cf. CIHAC, ii, 185, DDRF. 6. (Regional) Mesteacăn alb (Betula alba). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 7. (Regional) Salcîm (Robinia pseudacacia). Com. din RUDARI-BĂILEȘTI. 8. (Regional) Năfurică (Artemisia annua). Cf. BULET. GRĂD. BOT. V, 54, PANȚU, PL. 9. (Regional) Numele mai multor specii de conifere: a) brad (Abies alia) (Ștei-Hunedoara). ALR I 1 950/Í16 ; b) (prin Transilv.) pin (Pinus). ALR I 1 949/87, cf. 1 949/138 ; c) jneapăn (Juniperus communis). Vine marea mare, Vine-n tulburare. . . Unda se aduce Lumea s-o îmbuce: Tot mălini, călini, Brazi din rădăcini. MARIAN, Î. 107, cf. ALR I 1 947/138, 320. 10. Compuse: mălin-de-grădină = arbust cu. flori albe sau roșietice, cu fructul o capsulă plină cu numeroase semințe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Deutzia crenata). PANȚU, PL. ; mălin-sălbatic = tulichină (Daphne mezereum). ib. ; mălin-negru = arin-negru (Alnus glutinosa). DDRF ; mălin-roșu = soc (Sambucus nigra). LM. 11. (Suspect, sens etimologic) Zmeur (Rubus-idaeuș). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. II. (Regional, cu sens neprecizat, probabil) Erizipel (Petrestii de Jos-Turda). ALR II/I MN 61, 4 206/250. – Pl.: mălini. – Și: (regional, I 2, 4) mălină s. f. – Derivat regresiv de la mălină¹.

MĂLÍNĂ¹ s. f. 1. (Și în sintagma mălină neagră, N. LEON, MED. 48) Fructul mălinului (I 1), de mărimea unui bob de mazăre, de culoare neagră și cu gust amar, întrebuințat în medicina populară pentru combaterea gălbezei și a diareei. Cf. N. LEON, MED. 48. În Rădășani se mai cultivă: . . . măline negre, foarte mici, bune pentru gălbază. ȘEZ. V, 69. Fructele lui, numite măline, cu o coajă neagră și un miez verde, sînt bune de mîncat. ib. XV, 67. Frunzuliță trei măline. MAT. FOLK. 452. 2. (Regional) Fructul crușînului. Cf. DDRF. 3. (Regional) Fructul mesteacănului alb. Com.din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 4. (Suspect, sens etimologic) Zmeură. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., PANȚU, PL. - Pl.: măline. – Din bg. малина, ucr. малина „zmeură”.

MĂLÍNĂ² s. f. v. mălin.