2 definiții pentru măestru


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

măestru a. 1. magic, înzestrat cu însușiri miraculoase și protetice, epitet ce se aplică în basme nu numai oamenilor (în special lui Făt-frumos), dar animalelor (pasăre, cal, șarpe) și chiar lucrurilor (măr măestru): așa pasărea măeastră poate lua diferite chipuri, e înzestrată, cu darul vorbirii și are un viers fermecător; 2. epitet dat zinelor: aci locuia o zină măeastră ISP.; 3. abil, ingenios: șă văd măeastra-ți mână lucrând odoare sfinte AL. [Lat. MAGISTRUM]. ║ m. fermecător, vrăjitor. V. măeastră.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

măéstru (-eástră), adj.1. (Înv.) Înțelept, cult, învățat. – 2. Încîntat, vrăjit, uimitor. – Var. măiestru. Lat. magĭster (Pușcariu 1016; Candrea-Dens., 1043; REW 5229; Tiktin), poate prin intermediul unei forme vulgare *maistrum (Candrea, Éléments, 35; Candrea; cf. it., sp. maestro, port., v. fr. maestre, fr. maître, port. mestre). Istoria cuvîntului nu este clară. E dublet al lui maestru, s. m., din it. maestro; al lui maistor (var. maistur), s. m. (meseriaș, meșteșugar), din ngr. μαῖστορας, cf. sb., bg. majstor (megl. majstur), mr. ma(i)stur; al lui meșter și al lui magistru, s. m. (profesor), din lat. magister. Der. măiastră, s. f. (zînă); siastră, s. f. (zînă) a cărei der. nu este clară (după Drăganu, Dacor., IV, 1080, din lat. sagus, cf. împotrivă REW 5229); măestreț, adj. (înv., viclean, șiret, prefăcut); măestri, vb. (a executa artistic); măestrie, s. f. (înv., înțelepciune, știință; artă, tehnică; iscusință; mașină, mecanism, invenție); nemăestrit, adj. (natural); magistral, adj., din fr.

Intrare: măestru
măestru adjectiv
adjectiv (A100.1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • estru
  • estrul
  • estru‑
  • măeastră
  • măeastra
plural
  • eștri
  • eștrii
  • estre
  • estrele
genitiv-dativ singular
  • estru
  • estrului
  • estre
  • estrei
plural
  • eștri
  • eștrilor
  • estre
  • estrelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)