3 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GÎ́RA interj. (Substantivat, numai în expr.) Gîra-mîra = sîcîială, ceartă. Și ca să scape de gîra-mîra, că nu-i mai tăcea fleoanca, puse de-l taie. ISPIRESCU, L. 69.

MÎ́RA interj. (în expr.) Gîra-mîra v. gîra.

GÂRA interj. (Substantivat, în expr.) Gâra-mâra = sâcâială; ceartă.

MÂRĂ s. f. (Rar) Ceartă continuă, sâcâială. – Din mâr.

gîra-mî́ra (d. gîrîĭ și mîrîĭ, cîr și mîr). Fam. Interj. care arată zgomotu certeĭ: ce gîra-mîra se aude?


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

gâra-mâra s.f. (pop., înv.) ceartă continuă.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MÎRA, D., mold. (BGI VII 98), < subst. mîră „ceartă” (DLR).

Intrare: Mâra
Mâra nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mâra
Intrare: gâra / -mâra
gâra interjecție
interjecție (I10)
  • gâra
gâra-mâra interjecție
compus
Surse flexiune: DOR
  • gâra-mâra
gâr-mâr interjecție
compus
Surse flexiune: DOR
  • gâr-mâr
Intrare: mâră
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâ
  • mâra
plural
genitiv-dativ singular
  • mâre
  • mârei
plural
vocativ singular
plural

gâra / -mâra gâra-mâra gâr-mâr

etimologie:

mâră

etimologie:

  • mâr
    surse: DLRM