13 definiții pentru mânecuță mânicuță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță.

MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Un fel de manșete (detașabile) lungi până la cot, care se poartă peste mâneci, pentru a le proteja. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță.

MÂNECÚȚĂ ~e f. (diminutiv de la mânecă) la pl. Manșete (detașabile) lungi până la cot care se poartă peste mâneci în scop protector. /mânecă + suf. ~uță

MÂNICÚȚĂ s. f. v. mânecuță.

MÂNICÚȚĂ s. f. v. mânecuță.

MÎNECÚȚĂ, mlnecuțe, s. f. (Rar) 1. Diminutiv al lui mînecă. 2. (Numai la pl.) Un fel de manșete mobile, lungi pînă la cot, care se pun peste mîneci. – Variantă: (Mold.) mînicúță s. f.

MÎNICÚȚĂ s. f. v. mînecuță.

*manșétă f., pl. e (fr. manchette, dim. d. manche, mînecă. V. mînecă). Acea parte a mîneciĭ cămășiĭ care e la pumn și care poate fi și mobilă. – Vulg. și manjetă, (rus. manžéta). Ar fi maĭ frumos mînecuță.

mînecúță f., pl. e (d. mînecă). Pl. Un fel de manșete brodate cu aur (numite și rucavițe) pe care le poartă preuțiĭ cînd oficiază.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe

mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNECÚȚĂ s. 1. (la pl.) mânecare (pl.). (~ purtate de funcționari.) 2. (BIS.) mânecar, rucaviță, (înv.) naracliță.

MÎNECUȚĂ s. 1. (la pl.) mînecare (pl.). (~ purtate de funcționari.) 2. (BIS.) mînecar, rucaviță, (înv.) naracliță.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

mânecúță, mânecuțe s. f. Obiect de îmbrăcăminte preoțesc în formă de manșetă care se poartă peste mâneci; rucaviță, mânecar. – Din mânecă + suf. -uță.

Intrare: mânecuță
mânecuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânecuță
  • mânecuța
plural
  • mânecuțe
  • mânecuțele
genitiv-dativ singular
  • mânecuțe
  • mânecuței
plural
  • mânecuțe
  • mânecuțelor
vocativ singular
plural
mânicuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânicuță
  • mânicuța
plural
  • mânicuțe
  • mânicuțele
genitiv-dativ singular
  • mânicuțe
  • mânicuței
plural
  • mânicuțe
  • mânicuțelor
vocativ singular
plural