2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mânec s [At: DDRF / V: mânecă sf / E: pvb mâneca] (Reg; precedat de pp cu care formează lav) Zori ai zilei.

MẤNEC s. n. (Pop.) Faptul zilei, zorii zilei. – Postverbal al lui mâneca.

MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.

MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare.

mâneca [At: N. TEST. (1648), 98v/25 / V: mănica, mânica, (nob) mâineca v / Pzi: mânec / E: ml manicare] 1 vr (Îvp) A se scula dis-de-dimineață. 2 vr (Îvp; îe) A se ~ de ziuă A se face ziuă. 3 vr (Îvp) A porni dis-de-dimineață. 4 vr (Îvp) A porni. 5 vi (Îvp) A pleca. 6 vi (Îvp) A se îndrepta spre... 7 vi (Îvr) A se grăbi. 8 vi (Reg; d. albine) A cutreiera câmpul.

MÎ́NEC s. n. sg. (Învechit, azi popular) Faptul zilei, zorii zilei. V. mînecat. Marți la mînec... M-am pornit. TEODORESCU, P. P. 380.

MÎNECÁ, mînec, vb. I. Refl. (Popular) A se scula dis-de-dimineață. M-am mînecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114. Ba, dragă, m-oi mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26. ◊ Intranz. Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult în piață. PANN, P. V. II 68. – Variantă: mînicá (ȘEZ. XXIII 23) vb. I.

A MÂNECÁ mânec intranz. pop. 1) A se scula în zorii zilei; a se trezi cu noaptea în cap. 2) A pleca dis-de-dimineață. /<lat. manicare

mânecà v. a porni înainte de a răsări soarele: cine mânecă de dimineață, izbutește mai mult în piață PANN. [Lat. MANICARE, a sosi des de dimineață].

mî́nec, a v. intr. (lat. mánico, -áre, a sosi dimineață. V. mîne). Vechĭ. Mă scol dimineața: cine mînecă de dimineață, izbutește maĭ mult în pĭață (Pan); cine mînecă, nu întunecă (nu-l apucă noaptea pe drum). Azĭ. Pe mînecate, des-de-dimineață, în zorĭ, înainte de cîntătorĭ. De mînecate, de dimineață de tot: a porni de mînecate. – Și demînecate: de demînecate începură a sosi țăraniĭ (CL. 1910, Dec. 1112) demînecate pînă în seară (VR. 1912, 10, 53). – Cjb. dă și un subst n. mînec, zorĭ: a porni de mînec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă

mânecá vb., ind. prez. 1 sg. mânec, 3 sg. și pl. mânecă


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mînecá (mấnec, mânecát), vb. – A se scula devreme. – Megl. mănicat „timpuriu.” Lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Pușcariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf. alb. mëngoń, v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der. mînec, s. n. (rar, zori de zi); mînecare, s. f. (zori); mînecat, s. n. (zori; acțiunea de a mîneca); mînecătoare, s. f. (obicei folcloric în ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mấnec s.n. (reg.) zorii zilei.

Intrare: mânec
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânec
  • mânecul
  • mânecu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • mânec
  • mânecului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mâneca
verb (V14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mâneca
  • mânecare
  • mânecat
  • mânecatu‑
  • mânecând
  • mânecându‑
singular plural
  • mânecă
  • mânecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânec
(să)
  • mânec
  • mânecam
  • mânecai
  • mânecasem
a II-a (tu)
  • mâneci
(să)
  • mâneci
  • mânecai
  • mânecași
  • mânecaseși
a III-a (el, ea)
  • mânecă
(să)
  • mânece
  • mâneca
  • mânecă
  • mânecase
plural I (noi)
  • mânecăm
(să)
  • mânecăm
  • mânecam
  • mânecarăm
  • mânecaserăm
  • mânecasem
a II-a (voi)
  • mânecați
(să)
  • mânecați
  • mânecați
  • mânecarăți
  • mânecaserăți
  • mânecaseți
a III-a (ei, ele)
  • mânecă
(să)
  • mânece
  • mânecau
  • mâneca
  • mânecaseră
verb (V14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mânica
  • mânicare
  • mânicat
  • mânicatu‑
  • mânicând
  • mânicându‑
singular plural
  • mânică
  • mânicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mânic
(să)
  • mânic
  • mânicam
  • mânicai
  • mânicasem
a II-a (tu)
  • mânici
(să)
  • mânici
  • mânicai
  • mânicași
  • mânicaseși
a III-a (el, ea)
  • mânică
(să)
  • mânice
  • mânica
  • mânică
  • mânicase
plural I (noi)
  • mânicăm
(să)
  • mânicăm
  • mânicam
  • mânicarăm
  • mânicaserăm
  • mânicasem
a II-a (voi)
  • mânicați
(să)
  • mânicați
  • mânicați
  • mânicarăți
  • mânicaserăți
  • mânicaseți
a III-a (ei, ele)
  • mânică
(să)
  • mânice
  • mânicau
  • mânica
  • mânicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mânec

etimologie:

mâneca mânica

  • 1. popular A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • M-am mînecat, Toiagu-n mînă am luat. PĂSCULESCU, L. P. 114.
      surse: DLRLC
    • Ba, dragă, m-oi mîneca Și la măicuță-oi pleca. SEVASTOS, C. 26.
      surse: DLRLC
    • Cine mînecă de dimineață, El izbutește mai mult în piață. PANN, P. V. II 68.
      surse: DLRLC

etimologie: