2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mânător [At: JIPESCU, ap. CADE / V: mâitor sm / Pl: ~i / E: mână1 + -(ă)tor] 1 sm (Pop) Persoană care mână animalele la pășune, la plug etc. 2 sm (Spc) Băiat care mână vitele Si: pogonici. 3 a (Reg; îs) Câine ~ Câine trimis să adune oile. 4 a (Reg; îas) Câine de vânătoare, care adulmecă și urmărește vânatul. 5 sm (Mun) Barcagiu. 6 sm (Mar; Buc) Poteraș. 7 sm (Reg) Pețitor.

MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Mînătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînător = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul.

MÂNĂTÓR, -OÁRE, mânători, -oare, s. m. și f. Persoană care mână vitele; cioban care dă oile la strungă; strungar. ◊ (Adjectival) Câine mânător = câine de vânătoare care adulmecă și urmărește vânatul. – Din mâna + suf. -(ă)tor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mânătoáre s. f., g.-d. art. mânătoárei; pl. mânătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MÂNĂTÓR s. v. pețitor, strungar.

MÎNĂTOR s. bătăiaș, gonaci, gonaș, hăitaș, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vînătoare.)

Intrare: mânătoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânătoare
  • mânătoarea
plural
  • mânătoare
  • mânătoarele
genitiv-dativ singular
  • mânătoare
  • mânătoarei
plural
  • mânătoare
  • mânătoarelor
vocativ singular
  • mânătoare
  • mânătoareo
plural
  • mânătoarelor
Intrare: mânător (adj.)
mânător2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânător
  • mânătorul
  • mânătoru‑
  • mânătoare
  • mânătoarea
plural
  • mânători
  • mânătorii
  • mânătoare
  • mânătoarele
genitiv-dativ singular
  • mânător
  • mânătorului
  • mânătoare
  • mânătoarei
plural
  • mânători
  • mânătorilor
  • mânătoare
  • mânătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mânător, -oare mânătoare

  • 1. (Persoană) care mână vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mâncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci.
    exemple
    • Dar aseară, pe-nserat... Mînătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Câine mânător = câine de vânătoare care adulmecă și urmărește vânatul.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • mâna + sufix -(ă)tor.
    surse: DLRM