2 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNĂSTIRESC, -EASCĂ adj. v. mănăstiresc.

MÂNĂSTIRESC, -EASCĂ adj. v. mănăstiresc.

mânăstiresc, ~ească a vz mănăstiresc

MĂNĂSTIRESC, -EASCĂ, mănăstirești, adj. Care aparține mănăstirii, privitor la mănăstire, de la mănăstire; p. ext. bisericesc, monastic. ♦ Cum se face sau cum există la mănăstire. [Var.: mânăstiresc, -ească, (înv.) monastiresc, -ească adj.] – Mănăstire + suf. -esc.

MĂNĂSTIRESC, -EASCĂ, mănăstirești, adj. Care aparține mănăstirii, privitor la mănăstire, de la mănăstire; p. ext. bisericesc, monastic. ♦ Cum se face sau cum există la mănăstire. [Var.: mânăstiresc, -ească, (înv.) monastiresc, -ească adj.] – Mănăstire + suf. -esc.

MONASTIRESC, -EASCĂ adj. v. mănăstiresc.

MONASTIRESC, -EASCĂ adj. v. mănăstiresc.

MONASTIRESC, -EASCĂ adj. v. mănăstiresc.

mănăstiresc, ~ească a [At: (a. 1755) URICARIUL, XIV, 113 / V: mân~ / Pl: ~ești / E: mănăstire + -esc] 1-4 Care aparține mănăstirii (1-2, 7-8). 5-8 Referitor la mănăstire (1-2, 7-8) Si: călugăresc, (înv) bisericesc, monastic. 9-12 Ca de mănăstire (1-2, 7-8).

monastiresc, ~ească a vz mănăstiresc

MĂNĂSTIRESC, -EASCĂ, mănăstirești, adj. De mănăstire, al mănăstirii, de la mănăstire, care aparține mănăstirii. Unii, mai nevoiași, cultivau ogoare la «cîmp», pe moșii mănăstirești și boierești. SADOVEANU, E. 92. Frunză verde măr domnesc, Pe dealul mănăstiresc. ȘEZ. I 48. – Variante: mînăstiresc, -ească (LIT. ANTIMONARHICĂ 148), (învechit) monastiresc, -ească (GANE, N. III 191), monăstiresc, -ească (ODOBESCU, S. I 339) adj.

MÎNĂSTIRESC, -EASCĂ adj. v. mănăstiresc.

MONĂSTIRESC, -EASCĂ adj. v. mănăstiresc.

MĂNĂSTIRESC ~ească (~ești) Care ține de mănăstire; propriu mănăstirii. [Var. mânăstiresc] /mănăstire + suf. ~esc

mănăstiresc a. ce ține de o mănăstire: bunuri mănăstirești.

mînăstirésc, -eáscă adj. De mînăstire, al mînăstiriĭ, monastic: vĭața mînăstirească.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!mănăstiresc adj. m., f. mănăstirească; pl. m. și f. mănăstirești

mănăstiresc/mânăstiresc adj. m., f. mănăstirească/ mânăstirească; pl. m. și f. mănăstirești/mânăstirești

mănăstiresc/mânăstiresc adj. m., f. mănăstirească/mânăstirească; pl. m. și f. mănăstirești/ mânăstirești

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MĂNĂSTIRESC adj. 1. v. călugăresc. 2. călugăresc, monahal, monahicesc, (livr.) claustral. (Viață ~oasă.)

MĂNĂSTIRESC adj. (BIS.) 1. călugăresc, monahal, monahicesc, (înv.) îngeresc, monahic, monastic. (Cinul ~.) 2. călugăresc, monahal, monahicesc, (livr.) claustral. (Viață ~.)

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂNĂSTIRESC, -EASCĂ adj. 1. Care ține de mănăstire (1, 2), care aparține mănăstirii, de la mănăstire, călugăresc, (învechit) monastic; p. ext. bisericesc. Călugării cutezară a vinde la postelnicelul Proca dar mănăstiresc (a. 1 755). URICARIUL, XIV, 113. Fâcîndu-se răsunare, atît de a mănăstirii clopote, cît și de celelalte mănăstirești clopote care sînt mai aproape. GHEORGACHI, LET. III, 318/18. Cîte zile au să lucreze locuitorii ce șed pe moșii boierești, mînăstirești și rezășești (a. 1 767). CAT. MAN. I, 2. Igumeni[i], îngrijitori fiind ai averilor mănăstirești, nu sînt slobozi a le arenda mai mult decît pe un an. CR (1 833), 2331/13. Uită-te la țiganii mînăstirești că mai toți s-au rumânit. HELIADE, O. I, 272. Palat mănăstiresc. ODOBESCU, S. I, 339. Trăsura mănăstirească a intrat în Stolniceni. CAZIMIR, GR. 236. Acolo, în vîlceaua de sub munți, între păduri, se ridică în liniște turlele bisericilor mănăstirești de la Neamț. SADOVEANU, O. IV, 142. Moșii mănăstirești și boierești. id. E. 92. Claca e fixată. . . la 6 zile pentru rumânii boierești și mînăstirești. OȚETEA, T. V. 35. Frunză verde măr domnesc, Pe dealul mănăstiresc Tot cu puica mă-ntilnesc. ȘEZ. I, 48, cf. VI, 40. 2. Ca de mănăstire (1, 2), cum se face sau cum există la mănăstire. Toate aceste croite vecinie din același soi de șăiac mînăstiresc. GANE, N. III, 29. În firida minăstirească din stîngă biroului. . . era întuneric de noapte. BOTEZ, B. I, 135. Purta peste rochia lungă, de pînză mînăstirească nisipie, un șorț albastru, cu stele mici, albe. CAMIL PETRESCU, O. II, 349. – Pl.: mănăstirești. - Și: mînăstiresc, -eáscă adj. – Mănăstire -f suf. -esc.

MÎNĂSTIRÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mănăstiresc.

Intrare: mânăstiresc
mânăstiresc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mănăstiresc / mânăstiresc
mănăstiresc adjectiv
adjectiv (A81)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mănăstiresc
  • mănăstirescul
  • mănăstirescu‑
  • mănăstirească
  • mănăstireasca
plural
  • mănăstirești
  • mănăstireștii
  • mănăstirești
  • mănăstireștile
genitiv-dativ singular
  • mănăstiresc
  • mănăstirescului
  • mănăstirești
  • mănăstireștii
plural
  • mănăstirești
  • mănăstireștilor
  • mănăstirești
  • mănăstireștilor
vocativ singular
plural
mânăstiresc adjectiv
adjectiv (A81)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânăstiresc
  • mânăstirescul
  • mânăstirescu‑
  • mânăstirească
  • mânăstireasca
plural
  • mânăstirești
  • mânăstireștii
  • mânăstirești
  • mânăstireștile
genitiv-dativ singular
  • mânăstiresc
  • mânăstirescului
  • mânăstirești
  • mânăstireștii
plural
  • mânăstirești
  • mânăstireștilor
  • mânăstirești
  • mânăstireștilor
vocativ singular
plural
monastiresc adjectiv
adjectiv (A81)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monastiresc
  • monastirescul
  • monastirescu‑
  • monastirească
  • monastireasca
plural
  • monastirești
  • monastireștii
  • monastirești
  • monastireștile
genitiv-dativ singular
  • monastiresc
  • monastirescului
  • monastirești
  • monastireștii
plural
  • monastirești
  • monastireștilor
  • monastirești
  • monastireștilor
vocativ singular
plural
monăstiresc adjectiv
adjectiv (A81)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monăstiresc
  • monăstirescul
  • monăstirească
  • monăstireasca
plural
  • monăstirești
  • monăstireștii
  • monăstirești
  • monăstireștile
genitiv-dativ singular
  • monăstiresc
  • monăstirescului
  • monăstirești
  • monăstireștii
plural
  • monăstirești
  • monăstireștilor
  • monăstirești
  • monăstireștilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mănăstiresc, mănăstirească / mânăstiresc, mânăstireascăadjectiv

  • 1. Care aparține mănăstirii, privitor la mănăstire, de la mănăstire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Unii, mai nevoiași, cultivau ogoare la «cîmp», pe moșii mănăstirești și boierești. SADOVEANU, E. 92. DLRLC
    • format_quote Frunză verde măr domnesc, Pe dealul mănăstiresc. ȘEZ. I 48. DLRLC
etimologie:
  • Mănăstire + sufix -esc. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.