MĂNUNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Grup de mai multe fire (de grîu, iarbă, flori, paie etc.), cîte poți cuprinde cu mîna. V. fascicul, buchet. Ieri am găsit pe banca solitară Din parc un biet mănunchi de flori trecute. IOSIF, P. 36. Tinerele-i plete. ea le prinde mănunchi în alba-i mînă. COȘBUC, P. I 52. Duceți pe Sura la grajd și-i dați un mănunchi de fîn. NEGRUZZI, S. III 19. ◊ Fig. Iată deci un mănunchi întreg de cauze importante: sociale, economice... intelectuale, care lucrează în aceeași direcție. GHEREA, ST. CR. III 80. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strînse laolaltă. Un mănunchi negru de pene de cocor... împodobea căciula cea ungurească. ISPIRESCU, M. V. 43. 2. Mîner de lemn, de os sau de metal, la unele unelte și arme. Mănunchiul săbiei întoarse era bătut în pietre scumpe. SADOVEANU, O. VII 91. Paloș oțelit, Cu mănunchiul poleit. ALECSANDRI, P. P. 137. Secerile mărunțele, Cu dinții de floricele, Cu mănunchi de viorele. TEODORESCU, P. P. 150. – Pl. și: (m.) mănunchi. - Variante: mănuchi, mănuchiuri (ODOBESCU, S. III 57), s. n., și mănunchi (id. ib. I 480), s. m., mănunche (D. ZAMFIRESCU, R. 76) s. n.