MĂCIUCUȚĂ s. f. 1. Diminutiv (hipocoristic) al lui m ă c i u c ă (I). A treia oară îi dă o măciucuță. PAMFILE, VĂZD. 38. Aș fi vrut. . . să-mi fac și o măciucuță, așa cum văzusem la Pașcu păcurarul. VLASIU, A. P. 9. Măciucuță grabnică încunjură dumbravnică (Albina). GOROVEI, C. 9. 2. Compus: (Bot.; regional) măciucuță-din-baltă = floarea papurei (Fíntîna-Rupea). ALR I 1 907/164. - Pl.: măciucuțe. – Măciucă + suf. -uță.