MĂREȚ, -EAȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație; falnic, grandios, impunător, magnific. Treceai prin văile afunde, încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. Dascălul acesta lua în ochii mei un chip măreț. NEGRUZZI, S. I 6. ♦ (Adverbial, rar) Bogat, luxos. Caragea căuta să adune cît mai curînd o avere cu care să poată trăi măreț în străinătate. GHICA, S. 37. 2. (Învechit și regional) Mîndru, semeț, arogant, fudul. Măgaru s-a făcut măreț și îngîmfat. DONICI, F. 44. ◊ (Adverbial) Uneori ieșea în straiele-i frumoase și pășea măreț pe uliță, avînd în mînă o cîrjă de protopop. SADOVEANU, E. 116.