MÎNJI, mînjesc, vb. IV. Tranz. A murdări, a păta. Aduceai ciorba... în așa fel, încît să nu se verse și nici să nu mînjească pereții farfuriei. PAS, Z. I 269. Mînjiți de funingine și unsoare... [muncitorii] creau un aspect de muncă într-o încordare nebună. SAHIA, N. 33. Tu să-l mîngîi cu mîna pe obraz... și mîngîindu-l să-l mînjești nițel cu muc de lumînare. ISPIRESCU, L. 376. ◊ Fig. Noi cîrpim cerul cu stele, noi mînjim marea cu valuri. EMINESCU, O. I 35. ♦ A mîzgăli. Compune două sute de versuri într-un ceas, Mînjind o jumătate de conț pe toată ziua. NEGRUZZI, S. II 269.