lopitău sn [At: DR. II, 901 / V: lep~, ~păt~, ~pet~ / Pl: ~tae și ~taie / E: mg lapitó , lapittó] 1 (Trs) Obiect de lemn tare, șlefuit, de diferite forme, pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc. Si: fund (5), (pop) cârpător. 2 (Trs) Lopetariță (1). 3 (Reg) Lopată (10) pe care se pune aluatul pentru a fi băgat în cuptor.