3 definiții pentru locupleta


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LOCUPLETÁ vb. I. tr. (Latinism) A îmbogăți. [Cf. it., lat. locupletare].

LOCUPLETÁ vb. tr. a îmbogăți. (< lat. locupletare)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

locupletá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. locupleteáză

Intrare: locupleta
verb (VT201)
Surse flexiune: MDN '08, DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • locupleta
  • locupletare
  • locupletat
  • locupletatu‑
  • locupletând
  • locupletându‑
singular plural
  • locupletea
  • locupletați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • locupletez
(să)
  • locupletez
  • locupletam
  • locupletai
  • locupletasem
a II-a (tu)
  • locupletezi
(să)
  • locupletezi
  • locupletai
  • locupletași
  • locupletaseși
a III-a (el, ea)
  • locupletea
(să)
  • locupleteze
  • locupleta
  • locupletă
  • locupletase
plural I (noi)
  • locupletăm
(să)
  • locupletăm
  • locupletam
  • locupletarăm
  • locupletaserăm
  • locupletasem
a II-a (voi)
  • locupletați
(să)
  • locupletați
  • locupletați
  • locupletarăți
  • locupletaserăți
  • locupletaseți
a III-a (ei, ele)
  • locupletea
(să)
  • locupleteze
  • locupletau
  • locupleta
  • locupletaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)