liră 1. V. lyra. 2. (germ. Leier, denumirea utilizată și pentru chironda*). Instrument cordofon cu arcuș din sec. 15-18 ai cărui reprezentanți alcătuiesc o familie numeroasă. Pe lângă coardele destinate melodiei, l. a avut și coarde burdon (II, 2). Cheile de acordaj (2) ale l. erau montate vertical pe jgheabul capului. Tipul tenor, lira da braccio (it. „de braț”) avea 5+2 coarde acordate în sol sol¹ re¹ la¹ mi² și re re¹ (burdon), la un tip de dimensiuni mai mari, de registrul (1) bas, lira da gamba (it. „de picior”), numit și lirone, l. imperfecta (it.) găsim 9 – 13 + 2 coarde. Cel mai grav tip, l. contrabas (it. lirone perfetto, arciviola da l., arciviolata l. accordo*) avea 14 + 2 coarde. 3. Instr. cordofon cu arcuș bine cunoscut în ev. med., având corpul de forma perei, prevăzut cu două orificii de vibrație și 1-4 coarde. 4. Denumirea unui instr. de percuție idiofon alcătuit din plăci de metal acordate cromatic, montate pe un corp de forma l. Se utilizează în fanfare (6). Sunetele se obțin prin lovirea plăcilor cu o baghetă (2). Există două variante de l.: cu 28 plăci, dispuse pe două rânduri și cu 16 plăci dispuse pe un singur rând.