2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lihăit1, ~ă a [At: UDRESCU, GL. / V: (reg) lehuit / Pl: ~iți, ~e / E: lihăi1] 1-2 (Mun; Trs; d. vite) Leșinat (de foame) Si: (reg) leșnit. 2[1] (Mun) Plictisit. 3 (Mun) Obosit. 4 (Mun) Posac.

  1. Numerotare incorectă a sensurilor: 2 după 1-2 — LauraGellner

lihăit2, ~ă a [At: REBREANU, N. 42 / Pl: ~iți, ~e / E: lihăi2] (Trs; d. voce) Sugrumat de emoție.

lehăi2 [At: KLEIN, D. 230 / Pzi: ~esc, (înv) lihăi / E: nct] (Îdt) 1 vt A priva pe cineva de ceva. 2 vt A jefui. 3 vt A despuia. 4 vr A se lipsi de ceva. 5 vr A renunța la ceva.

lehăi1 vti [At: (sf. sec. XVIII) LET. III, 282/20 / V: ~hui, lih~, lihui / Pzi: ~esc / E: nct] (Îvr) 1-2 A ocărî. 3-4 A defăima. 5-6 A bârfi. 7-8 (Pex) A vorbi mult și fără rost Si: a flecări, (pop) a bleotocări, a sporovăi, a trăncăni. 9-10 (Reg) A striga în gura mare după animale, mai ales după câini și lupi. 11-12 (Mar; Tsr) A alunga animale. corectată

LEHĂÍ, lehăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: lihăí vb. IV] – Et. nec.

LEHĂÍ, lehăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. [Var.: lihăí vb. IV] – Et. nec.

LIHĂÍ vb. IV v. lehăi.

LEHĂÍ, lehăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A spune verzi și uscate, a vorbi mult și fără rost; a trăncăni. Să-ți ții liopa de gură și să nu lehăiești mult. CONTEMPORANUL, IV 302. Las’, nu mai lehăi după cum ți-i obiceiu. ALECSANDRI, T. I 318. – Variantă: lihăí (ȘEZ. IX 150) vb. IV.

A LEHĂÍ ~iésc intranz. pop. A vorbi mult și fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.

lehăì v. Mold. a flecări: nu mai lehăi după cum ți-e obiceiul AL. [Slav. LIHŬ, covârșitor (LIHO GLAGOLATI, a vorbi în dodii)].

blehăĭésc și lehăĭésc v. intr. (rudă cu vsl. blekati și blekotati, a behăi, sîrb. bleknuti, a behăi, și blenuti, a flecări. V. bleștesc și brehnesc). Est. Fam. Brehăĭesc. Fig. Iron. Flecăresc, trăncănesc, vorbesc mult și plicticos. V. blescote.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lehăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăiésc, imperf. 3 sg. lehăiá; conj. prez. 3 să lehăiáscă

lehăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lehăíesc, imperf. 3 sg. lehăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lehăiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LEHĂÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

lehăi vb. v. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

lehăí (-ăésc, lehăít), vb. – A vorbi repezit, a sporovăi. Creație expresivă, o simplă var. a lui blehăi (Scriban) și a lui lihăi, vb. (Trans., a gîfîi; Maram., a striga, a vocifera). E puțin probabilă legătura făcută de Cihac, II, 168, cu sl. lichŭ „gol, de prisos” sau cea sugerată de Tiktin și Philippide, II, 719, cu alb. leh „a behăi”. – Der. lehăială, s. m. (șarlatan); lehău, s. m. (Mold., limbut); lehăială, s. f. (Mold., flecăreală); lehăit, s. n. (taifas, trăncăneală). Cf. lehamite, s. f. (oboseală, dezgust, repulsie), care ar putea deriva din aceeași rădăcină expresivă (Cihac, II, 168; Scriban), dacă se admite că aceasta ar putea avea și sensul de „a scîrbi”, ca cihăi (după Tiktin, mai bine pusă în relație cu lihni, leșina; după DAR din mag. léha „gol”; finala ca în pasă-mi-te, dară-mi-te etc.); der. lehămeti (var. lehămetisi, lehămetui, lehametisi), vb. (a scîrbi, a-i fi greață, a inspira repulsie), cf. leomi.

lehăí (-ăésc, lehăít), vb.1. A fura. – 2. (Refl.) A se lipsi de... Sl. lišiti „a lipsi” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 341. În Trans., înv., azi neuzitat; se păstrează în var. a se lei, vb. (Olt., a se lipsi), leomi (liomi), vb. (Olt., a se lipsi), a cărui terminație amintește de lehămiti.Cf. leșui.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

lihăí, lihăiésc, vb. IV (reg.) a striga (după animale); a ocărî, a mustra, a bârfi.

lihăí, lihăiesc, (lihui, lehui), vb. intranz. – 1. A face zgomot mare ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite (Papahagi, 1925; Lenghel, 1979). 2. A striga la cineva, a certa (D. Pop, 1978). – Var. a lui lehăi (et. nec.) (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

lihăí, lihăiesc, (lihui, lehui), vb. intranz. – 1. A face zgomot mare ca să nu vină lupii sau alte animale sălbatice la vite (Papahagi 1925; Lenghel 1979). 2. A striga la cineva, a certa (D. Pop 1978). – Creație expresivă (DER), din interj. liha!, i-ha!

Intrare: lihăit
lihăit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lihăit
  • lihăitul
  • lihăitu‑
  • lihăi
  • lihăita
plural
  • lihăiți
  • lihăiții
  • lihăite
  • lihăitele
genitiv-dativ singular
  • lihăit
  • lihăitului
  • lihăite
  • lihăitei
plural
  • lihăiți
  • lihăiților
  • lihăite
  • lihăitelor
vocativ singular
plural
lihăire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lihăire
  • lihăirea
plural
  • lihăiri
  • lihăirile
genitiv-dativ singular
  • lihăiri
  • lihăirii
plural
  • lihăiri
  • lihăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: lehăi
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lehăi
  • lehăire
  • lehăit
  • lehăitu‑
  • lehăind
  • lehăindu‑
singular plural
  • lehăiește
  • lehăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lehăiesc
(să)
  • lehăiesc
  • lehăiam
  • lehăii
  • lehăisem
a II-a (tu)
  • lehăiești
(să)
  • lehăiești
  • lehăiai
  • lehăiși
  • lehăiseși
a III-a (el, ea)
  • lehăiește
(să)
  • lehăiască
  • lehăia
  • lehăi
  • lehăise
plural I (noi)
  • lehăim
(să)
  • lehăim
  • lehăiam
  • lehăirăm
  • lehăiserăm
  • lehăisem
a II-a (voi)
  • lehăiți
(să)
  • lehăiți
  • lehăiați
  • lehăirăți
  • lehăiserăți
  • lehăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lehăiesc
(să)
  • lehăiască
  • lehăiau
  • lehăi
  • lehăiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lihăi
  • lihăire
  • lihăit
  • lihăitu‑
  • lihăind
  • lihăindu‑
singular plural
  • lihăiește
  • lihăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lihăiesc
(să)
  • lihăiesc
  • lihăiam
  • lihăii
  • lihăisem
a II-a (tu)
  • lihăiești
(să)
  • lihăiești
  • lihăiai
  • lihăiși
  • lihăiseși
a III-a (el, ea)
  • lihăiește
(să)
  • lihăiască
  • lihăia
  • lihăi
  • lihăise
plural I (noi)
  • lihăim
(să)
  • lihăim
  • lihăiam
  • lihăirăm
  • lihăiserăm
  • lihăisem
a II-a (voi)
  • lihăiți
(să)
  • lihăiți
  • lihăiați
  • lihăirăți
  • lihăiserăți
  • lihăiseți
a III-a (ei, ele)
  • lihăiesc
(să)
  • lihăiască
  • lihăiau
  • lihăi
  • lihăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)