2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

licenție sf vz licență1

LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. (Rar) A concedia pe cineva dintr-un serviciu. [Pr.: -ți-a] – Din fr. licencier (după licență).

licenția [At: BĂLCESCU, M. V. 292 / P: ~ți-a / Pzi: ~iez / E: fr licencier, lat licentiare] 1 vt (Înv; c. i. persoane din armată sau subunități militare) A elibera din armată Si: a libera. 2 vt (Asr; c. i. persoane încadrate într-un serviciu) A concedia. 3 vt (Iuz) A acorda cuiva licența1 (14). 4 vr (Iuz) A ieși din limitele bunei-cuviințe și ale moralei. 5 vr (Iuz) A abuza de libertatea individuală.

LICENȚIÁ, licențiez, vb. I. Tranz. A concedia (pe cineva) dintr-un serviciu. – Pronunțat: -ți-a.

LICENȚIÁ vb. I. tr. A concedia, a da afară din serviciu pe cineva. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. licencier, it. licenziare].

LICENȚIÁ vb. tr. a concedia pe cineva din serviciu. (< fr. licencier)

A LICENȚIÁ ~éz tranz. rar (persoane) A da afară dintr-o funcție, dintr-un post ca fiind necorespunzător; a concedia; a elibera; a destitui. /<fr. licencier

licențià v. a concedia, vorbind de trupe.

*licențiéz v. tr. (mlat. licentiare, fr. licencier). Congediez, daŭ drumu (vorbind de trupe).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

licențiá (a ~) (rar) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 licențiáză, 1 pl. licențiém (-ți-em), conj. prez. 3 să licențiéze; ger. licențiínd (ți-ind)

licențiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. licențiéz, 1 pl. licențiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. licențiéze; ger. licențiínd (sil. -ți-ind)

licenția (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. licențiază, ger. licențiind)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: licenție
licenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: licenția
  • silabație: -ți-a info
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • licenția
  • licențiere
  • licențiat
  • licențiatu‑
  • licențiind
  • licențiindu‑
singular plural
  • licenția
  • licențiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • licențiez
(să)
  • licențiez
  • licențiam
  • licențiai
  • licențiasem
a II-a (tu)
  • licențiezi
(să)
  • licențiezi
  • licențiai
  • licențiași
  • licențiaseși
a III-a (el, ea)
  • licenția
(să)
  • licențieze
  • licenția
  • licenție
  • licențiase
plural I (noi)
  • licențiem
(să)
  • licențiem
  • licențiam
  • licențiarăm
  • licențiaserăm
  • licențiasem
a II-a (voi)
  • licențiați
(să)
  • licențiați
  • licențiați
  • licențiarăți
  • licențiaserăți
  • licențiaseți
a III-a (ei, ele)
  • licenția
(să)
  • licențieze
  • licențiau
  • licenția
  • licențiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

licenția

etimologie: