2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

licăire sf [At: LB / V: (reg) ~ări~ / Pl: ~ri / E: licăi1] (Înv) 1 (Trs) Hrănire a animalelor făcând un zgomot caracteristic Si: lipăire, (rar) licăit1 (1). 2 (Pex) Hrănire a oamenilor cu poftă, cu lăcomie Si: (rar) licăit1 (2). 3-4 (Pex; d. oameni) (Sorbire sau) lingere a ultimelor resturi ale unui aliment, făcând un zgomot caracteristic Si: (rar) licăit1 (3-4). 5 (Reg) Stricare a poftei de mâncare prin consumarea unor dulciuri Si: (rar) licăit1 (5). 6 (Reg; d. frunze) Fâșâire.

licăi1 [At: LB / V: (reg) ~ări / Pzi: ~esc / E: fo] 1 vi (Trs; d. animale) A scoate un sunet caracteristic, cu limba, atunci când bea sau mănâncă Si: a lipăi. 2 vi (Pex; d. oameni) A mânca cu poftă, cu lăcomie, în grabă etc. 3-4 vi (Pex;d. oameni) (A sorbi sau) a linge ultimele resturi ale unui aliment, făcând un zgomot caracteristic. 5 vr (Reg) A-și strica pofta de mâncare prin consumarea unor dulciuri. 6 vi (Reg; d. frunze) A fâșâi.

licăì v. a linge într’una. [Cf. nemț. LECKEN].


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

licăí (-ăiésc, – ít), vb. – A linge, a linchi. – Var. lincăi, linchi, linciuri. Creație expresivă. Alte explicații par echivoce (din v. germ. lecchon, Diez, I, 246; din sl. lokati, Miklosich, Lexicon, 343 și Cihac, II, 171; același Cihac, II, 511, pune în legătură pe linciuri cu leciu, și Scriban, cu mag. lecsegni „a plesni, a trosni”. Lui linchi îi corespunde limpi, vb. (a linge), cu var. limbi (sec. XVIII), prin confuzie cu limbă. Der. li(n)căit, s. n. (lipăit, lingere); lincăială, s. f. (linsoare); linciureală, s. f. (plescăială, bălăceală). Se întîlnește cu der. expresive de la lap și liorc.

Intrare: licăire
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • licăire
  • licăirea
plural
  • licăiri
  • licăirile
genitiv-dativ singular
  • licăiri
  • licăirii
plural
  • licăiri
  • licăirilor
vocativ singular
plural
licărire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • licărire
  • licărirea
plural
  • licăriri
  • licăririle
genitiv-dativ singular
  • licăriri
  • licăririi
plural
  • licăriri
  • licăririlor
vocativ singular
plural
Intrare: licăi
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • licăi
  • licăire
  • licăit
  • licăitu‑
  • licăind
  • licăindu‑
singular plural
  • licăiește
  • licăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • licăiesc
(să)
  • licăiesc
  • licăiam
  • licăii
  • licăisem
a II-a (tu)
  • licăiești
(să)
  • licăiești
  • licăiai
  • licăiși
  • licăiseși
a III-a (el, ea)
  • licăiește
(să)
  • licăiască
  • licăia
  • licăi
  • licăise
plural I (noi)
  • licăim
(să)
  • licăim
  • licăiam
  • licăirăm
  • licăiserăm
  • licăisem
a II-a (voi)
  • licăiți
(să)
  • licăiți
  • licăiați
  • licăirăți
  • licăiserăți
  • licăiseți
a III-a (ei, ele)
  • licăiesc
(să)
  • licăiască
  • licăiau
  • licăi
  • licăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)