lepa i vz lipa

hleoapă sf vz leoapă

leoapă sf [At: CIHAC, II, 169 /V: h~, hlio~, lio~, ~opă, lepă, lioapcă, liopă / Pl: ~pe / E: fo] 1 (Dep) Gură ca organ al vorbirii. 2 (Trs) Lovitură dată cu palma.

leopă sf vz leoapă

lepă sf vz leoapă

lioapă sf vz leoapă

liopă sf vz leoapă

lip² i vz lipa

lipa i [At: CARAGIALE, O. I, 176 / V: lip, (reg) lepa, ~i, ~păi / E: fo] 1 Cuvânt care imită sunetul produs prin lovirea repetată a suprafețelor plane a două corpuri. 2 (Rep) Cuvânt care redă zgomotul slab produs de pașii cuiva care merge încet. 3 (Rep; îf lip) Cuvânt care exprimă zgomotul produs uneori de limba unor animale atunci când beau apă.

lipai i vz lipa

lipăi^2[1] i vz lipa corectat(ă)

LEOAPĂ, leoape, s. f. (Regional, depreciativ) Gură; gură-spartă. Și-a rupt leoapa și dinții. ȘEZ. V 16. – Pronunțat: leoa-.

LIP¹ interj. v. lipa.

LIPA interj. (Adesea repetat) Onomatopee care redă sunetul produs de o lovitură de palmă sau de picioarele cuiva care umblă desculț sau în papuci. Lipa-lipa cu papucii toată ziua. STANCU, D. 29. Și au mers, lipa-lipa-lip și tîrșa-tîrșa-tîrș, pînă la vecinul lor greier. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 93. Într-un papuc și-o opincă, lipa-lipa, nea Stănică. PANN. P. V. I 155. – Variantă: lip interj.

LEOAPĂ, leoape, s. f. (Reg.; depr.) Leoarbă. [Pr.: leoa-]

LIOAPĂ, lioape, s. f. (Reg., depreciativ) Gură; gură-spartă. – Postverbal a lui leopăi.

LIPA interj. (se folosește, adesea repetat, pentru a imita zgomotul produs de o lovitură cu palma sau de mersul cu picioarele goale ori în papuci). /Onomat.

lioapă f. fam. 1. gură; 2. Tr. palmă dată peste gură. [Slovean LAPE, gură].

lipa! int. V. lipăì.

leoápa și leópa, leoárba și leórba (eoa, eo o silabă) f. (imit. ca și leorbă). Mold. Fam. Tacă-țĭ leoapa, tacă-țĭ gura (fleoanca).

lípa-lípa și lípaĭ-lípaĭ, interj. care arată huĭetu papucilor cînd se izbesc de călcîĭ în mers orĭ al siteĭ cînd cernĭ. – Pin Munt. și lipăĭ-lipăĭ (acc. pe ăĭ). – V. cleap-cleap, tipa-tipa.

lipa/lipa-lipa interj.

lipa/lipa-lipa interj.

lipa/lip interj. (lipa-lipa/lipa, lipa)

LEOAPĂ s. v. gură.

leoapă s. v. GURĂ.

lipa interj. – Exprimă zgomotul de tropăială. Creație expresivă, cf. liop, care exprimă zgomotul bătăii din palme, și lap. Relațai cu a lipi (Tiktin) este puțin probabilă. – Der. lipăi, vb. (a tropăi; a face zgomot cu încălțămintea); lipăială, s. f. (tropăială).

leoapă s.f. (pop.) lovitură cu palma.

LEPA < sl. лѣпъ „frumos”. 1. Lepa b. (16 B VI 26; 17 B I 214, II 40). 2. Lepea (17 B III 317). 3. Leapa f., țig. (16 B I 188). 4. Lepeș, Dim., ostaș ard., 1368 (Iorga III 234). 5. Lep/oș, -uș, munt. (RI XIV 191). 6. -șa: Lepșa b. și Lipșa fam. (Isp V¹). 7. Cf. Lepinea t. (16 A I 332).