laviță sf [At: N. COSTIN, ap. GCR II, 12/5 / V: (pop) lai~^[1], (reg) ~țere, ~țuri,^[2] (reg) lăi~, lăv~, (nob) laiț sms / Pl: ~țe, (pop) ~ți, lăviți, (reg) lăvițe / E: bg лавица] 1 Scândură lată, fixată pe țăruși de-a lungul unui perete al caselor țărănești, pe care se stă, se doarme sau se țin diverse obiecte. 2 Bancă fixată la poarta unei case țărănești. 3 Bancă fără spătar Si: (reg) oslon, talpă. 4 (Trs; șîs ~ înfundată) Ladă mare și lungă. 5 (Pop) Catafalc. 6 (Pop; îe) Vedea-te-aș întins pe laiță Se spune cuiva căruia îi dorești moartea. 7 (Reg) Poliță. 8 (Îvr, îs) Boier de ~ți Titlu boieresc. 9 Scândură pe care se stă în căruță, în sanie. corectat(ă)