Lăsatul secului – 1. (De Paști, în prima decadă a lui martie). Sărbătoare care marchează intrarea în postul Paștelui; se ține cu șapte săptămâni înainte de Paști și cu două zile înainte de începerea postului. Aveau loc petreceri cu joc, mâncare și băutură: „Era ultima duminică în care să făce verjel cu tinerii satului. Feciorii nămiau muzicanți și cu muzica străbăteau tot satu’ cântând și chiuind” (Bilțiu, 2009: 70-71; Bârsana). În fiecare gospodărie se prepara mâncare cu carne și se chefuia: „La lăsatu’ săcului oamenii mănâncă mâncăruri mai bune. Fiecare familie face o masă bogată” (idem; Vadu Izei); „Duminică sara, oamenii fac mâncăruri bune, mănâncă și petrec cu horincă” (idem; Poienile Izei). A doua zi, femeile curățau vesela cu cenușă, pentru a se pregăti de post: „Luni dimineață femeile leșiau toate vasele cu leșie de cenușă, ca să poți mânca de post din ele” (idem). 2. (De Crăciun, în 14 noiembrie). În sâmbăta și duminica dinaintea postului Crăciunului se organizează vergel (petrecere) – dans la șură – cu muzicanți, mâncare și băutură. Participă fetele și feciorii din sat. În gospodării, femeile își pregătesc vesela pentru zilele de post, fie spălând-o cu leșie, fie coborând din pod „vasele de post”. ♦ Potrivit tradiției, în această zi „pun în vasă crengi de măr, de păr, de piersic, pentru ca la Anu’ Nou să aibă boboci și să-nflorească” (Bilțiu, 2010: 47; Borșa).