O definiție pentru karaită anaită


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

KARAIT, -Ă (anait, -ă) (< cuv. ebr.) s. m. și f. (La pl.) Membru al unei secte iudaice, înființată de Anan ben David (765), în Persia, ca un grup disident, care acceptă ca singureă lege divină Tora. S-a răspândit în Europa Răsăriteană și în Orientul Apropiat.

Intrare: karaită
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • karaită
  • karaita
plural
  • karaite
  • karaitele
genitiv-dativ singular
  • karaite
  • karaitei
plural
  • karaite
  • karaitelor
vocativ singular
  • karaită
  • karaito
plural
  • karaitelor
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anaită
  • anaita
plural
  • anaite
  • anaitele
genitiv-dativ singular
  • anaite
  • anaitei
plural
  • anaite
  • anaitelor
vocativ singular
  • anaită
  • anaito
plural
  • anaitelor

karait karaită anait anaită

  • 1. (la) plural Membru al unei secte iudaice, înființată de Anan ben David (765), în Persia, ca un grup disident, care acceptă ca singureă lege divină Tora. S-a răspândit în Europa Răsăriteană și în Orientul Apropiat.
    surse: DE

etimologie: