karait anait

karait

  • 1. Membru al unei secte iudaice, înființată de Anan ben David (765), în Persia, ca un grup disident, care acceptă ca singureă lege divină Tora. S-a răspândit în Europa Răsăriteană și în Orientul Apropiat.
    surse: DE (la) plural

etimologie:

Intrare: karait
substantiv masculin și feminin (MF2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular karait karaitul karaită karaita
plural karaiți karaiții karaite karaitele
genitiv-dativ singular karait karaitului karaite karaitei
plural karaiți karaiților karaite karaitelor
vocativ singular karaitule, karaite karaită, karaito
plural karaiților karaitelor
substantiv masculin și feminin (MF2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anait anaitul anaită anaita
plural anaiți anaiții anaite anaitele
genitiv-dativ singular anait anaitului anaite anaitei
plural anaiți anaiților anaite anaitelor
vocativ singular anaitule, anaite anaită, anaito
plural anaiților anaitelor

O definiție încorporată

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

KARAIT, -Ă (anait, -ă) (‹ cuv. ebr.) s. m. și f. (La pl.) Membru al unei secte iudaice, înființată de Anan ben David (765), în Persia, ca un grup disident, care acceptă ca singureă lege divină Tora. S-a răspândit în Europa Răsăriteană și în Orientul Apropiat.