11 definiții pentru jurătoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JURĂTÓR, -OÁRE, jurători, -oare, s. m. și f. (înv.) Persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judiciare. – Jura + suf. -ător.

JURĂTÓR, -OÁRE, jurători, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judiciare. – Jura + suf. -ător.

JURĂTÓR, -OÁRE, jurători, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judecătorești. Și-a cumpărat jurători, Și-a plătit judecători. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 5/2. Floricică, floricea, Mîndră, mîndruleana mea, Aș jura cu jurători C-ai purtat un car de flori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 440.

JURĂTÓR ~i m. înv. Persoană care depune mărturie sub un jurământ în fața unei instanțe judiciare. /a jura + suf. ~ător

jurătór m. Vechĭ. Martur care jura cu impricinatu. Megiașiĭ jurătorĭ (numițĭ uneorĭ și adeveritorĭ, tocmelnicĭ orĭ judecătorĭ) eraŭ judecătorĭ, ĭar hotărîrea lor era suverană (Gĭur. 1920, 41-42). V. lege.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

jurătoáre (înv.) s. f., g.-d. art. jurătoárei; pl. jurătoáre

jurătoáre s. f., g.-d. art. jurătoárei; pl. jurătoáre

jurătór (înv.) s. m., pl. jurătóri


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

JURĂTORI (< jur) subst. (La pl.) (În Evul Mediu în Țara Românească și Moldova) instituție juridică, derivată din obște, în care 6, 12, 24 sau 48 oameni aleși sau numiți, cercetează litigiul (civil sau penal) și expun domnului hotărârea lor, depunând jurământ; în caz că domnul nu era de acord cu hotărârea luată, trimitea alți j., de obicei în număr dublu.

Intrare: jurătoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jurătoare
  • jurătoarea
plural
  • jurătoare
  • jurătoarele
genitiv-dativ singular
  • jurătoare
  • jurătoarei
plural
  • jurătoare
  • jurătoarelor
vocativ singular
  • jurătoare
  • jurătoareo
plural
  • jurătoarelor

jurător jurătoare

  • 1. învechit Persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judiciare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 2 exemple
    exemple
    • Și-a cumpărat jurători, Și-a plătit judecători. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 5/2.
      surse: DLRLC
    • Floricică, floricea, Mîndră, mîndruleana mea, Aș jura cu jurători C-ai purtat un car de flori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 440.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Jura + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX